Votul uninominal este un tip de scrutin menţionat în legislaţia sistemelor electorale, practicat în SUA şi Marea Britanie. Acest tip de scrutin reprezintă modul de alegere direct al unor candidaţi individuali, opus sistemului de alegere pe liste întocmite de către partidele din viaţa politică a unui stat. Votul uninominal este un sistem de vot majoritar, se bazează pe o procedură majoritară (votul pe liste fiind un sistem proporţional) şi este întâlnit şi sub formula „Câştigătorul ia totul”. Principalele caracteristici ale acestui tip de vot constituie faptul că permite apariţia unor guverne stabile ca urmare a majorităţi stabilite prin vot, dar şi faptul că are drept consecinţă nereprezentarea segmentului de electorat care a votat candidatul (sau lista) învins.
* Vot uninominal majoritar relativ – 1 tur de scrutin
* Vot uninominal majoritar absolut – 2 tururi de scrutin dacă în primul tur de scrutin nu sunt obţinute 51% din voturi de către un candidat
Scrutinul uninominal înseamnă că într-o circumscripţie electorală se alege un singur mandat, iar alegătorul poate acorda un singur vot. Acest mod de votare poate fi realizat într-un singur tur (denumirea ştiinţifică este: sistem electoral majoritar cu scrutin uninominal într-un singur tur, situaţie în care candidatul care obţine cele mai multe voturi, indiferent de numărul acestora, este declarat câştigător) sau în două tururi (caz în care este necesară obţinerea majorităţii absolute a voturilor exprimate; dacă o asemenea majoritate nu este întrunită, se organizează un al doilea tur în care majoritatea simplă este suficientă). O alternativă a votului majoritar uninominal cu un tur este votul uninominal alternativ. În circumscripţii electorale cu numai un loc, votanţii trebuie să pună pe buletinul de vot toţi candidaţii în ordinea descrescătoare a preferinţei. Cel care întruneşte majoritatea absolută ca primă preferinţă este ales câştigător. Dacă niciunul nu obţine o astfel de majoritate, ultimul de pe listă este eliminat, iar voturile sale se împart celorlalţi candidaţi urmând preferinţa a doua. Procedura se repetă până când unul dintre candidaţi reuşeşte să obţină majoritatea absolută în calitate de primă preferinţă.
Pe scurt, este mecanism de votare directă a unor candidaţi individuali şi nu desemnarea în totalitate a unei liste fixe întocmită, pe baza unor criterii netransparente, de către un partid. Oferă o personalizare mai mare a votului, astfel încât alegătorii pot să opteze între candidaturi nominale şi nu între liste, la întocmirea cărora nu au avut niciun cuvânt de spus şi în care apar multe persoane necunoscute şi fără valoare, din punctul lor de vedere.
Dezavantaje
Sistemul de vot uninominal nu garantează că votul popular este bine reprezentat în rezultat. Un exemplu recent îl constituie alegerile generale din Anglia, unde Laburiştii au câştigat majoritatea în Parlament cu 35.3% din voturi.
Există însă şi exemple mai ciudate, cum este cazul alegerilor parlamentare din 1926 din Canada, în provincia Manitoba. Această provincie avea 17 parlamentari, iar rezultatul a fost după cum urmează: Partidul Conservator, cu 42,2% din voturi nu a avut niciun parlamentar ales; în schimb, Partidul Liberal-Progresist, cu 19,5% din voturi a avut 7 parlamentari, Partidul Liberal, cu 18,4% din voturi, 4 parlamentari; Partidul Progresist, cu 11,2% din voturi, 4 parlamentari, iar Partidul Muncitoresc, cu 8,7% din voturi a avut 2 parlamentari. Explicaţia acestui rezultat este că, cu 3 excepţii, Partidul Liberal-Progresist, Liberal, Progresist şi cel Muncitoresc au avut candidaţi unici.
În cazul României, există încă un pericol: s-ar putea ca politicieni compromişi, pentru care niciun partid nu şi-ar asuma răspunderea să ajungă parlamentari prin pomeni electorale. Un „precedent” îl constituie cazul lui Vanghelie, care a fost exclus din PSD pentru un dosar la PNA, dar a câştigat Primăria Sectorului 5 al Bucureştiului ca independent şi a fost reprimit în PSD.