Cumpărătorii de apartamente s-au orientat spre închiriere

Pe fondul derutei din piaţă şi al accesului mai greu la credite, creşte numărul celor care preferă să stea cu chirie.



Numărul tranzacţiilor de închiriere a locuinţelor este în creştere faţă de toamna anului trecut, întrucât persoanele care vor să cumpere un apartament sau o casă au acces dificil la credite sau sunt derutate de evoluţia pieţei şi preferă între timp să închirieze, potrivit companiei Coldwell Banker. „Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, remarcăm o creştere a numărului de chirii cu aproximativ 15% şi o creştere cu 20% a cotei de închirieri din totalul tranzacţiilor noastre. (…)

În această toamnă foarte mulţi clienţi, care doreau să cumpere o locuinţă, fie nemaiavând acces la credite, fie derutaţi de situaţia pieţei, au decis să opteze pentru închiriere cel puţin pentru o perioadă“, a declarat, într-un comunicat, şeful Departamentului Rezidenţial al companiei imobiliare Coldwell Banker Affiliates of Romania, Adrian Ghimpău.

În perioada imediat următoare se estimează o creştere a preţurilor, dar şi o „uşoară sofisticare a celor care închiriază“, mult mai atenţi la condiţii, dotări sau acces, potrivit sursei citate.

Potrivit unei analize mai vechi a site-ului imobiliar anunturiparticulari.ro, oferta de apartamente de închiriat, cu trei camere, din Bucureşti a crescut în luna septembrie cu 45%, comparativ cu luna august, în timp ce apartamentele cu două camere sunt mai multe cu 33%.

Recordul pentru cele mai multe oferte publicate îl înregistrează ofertele de închiriere pentru apartamentele cu patru camere, al căror număr a crescut cu nu mai puţin de 63% faţă de luna august.

Tot în luna septembrie, proprietarii au scos spre închiriere cu 19% mai multe garsoniere. Faţă de perioada similară a anului trecut, chiriile garsonierelor s-au majorat cu 2,25%, iar ale apartamentelor cu două camere, cu 10%. De asemenea, chiriile apartamentelor cu trei camere au crescut cu 13%, iar în cazul celor cu patru camere, scumpirea este de 7%.

Lasă un comentariu

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!