În timp ce presedintele Consiliului Judetean Timis, Constantin Ostaficiuc, a confirmat faptul ca palmaresul si culorile echipei de fotbal „Poli“ Timisoara sunt aproape de a reveni acasa, dupa ce un grup de investitori italieni a început negocierile cu Claudio Zambon pentru rascumpararea acestor simboluri ale orasului, de la sediul clubului alb-violet a „transpirat” vestea ca preluarea echipei de catre Ovidiu Tender ar fi intrat în impas
Miliardarul a fost acuzat de catre Marian Iancu, înca patronul echipei, ca nu a respectat graficul de investitii stabilit în momentul în care au început negocierile de tranzactionare a actiunilor clubului, respectiv plata a doua milioane de euro, si ca pâna în prezent ar fi pus la bataie doar 1,3 milioane de euro. „Purtam în aceasta perioada o corespondenta care ne desparte, nu ne apropie. E important sa ne respectam reciproc si sa nu ne mintim. Eu, unul, nu accept compromisuri. Tocmai de aceea, tratez cu maxima atentie aceasta corespondenta, iar daca voi simti ca lucrurile capata un iz de fatada, voi renunta”, a declarat suparat Marian Iancu, în timp ce Ovidiu Tender a spus raspicat ca nu poate achita toate datoriile clubului întrucât înca nu a devenit actionar.
“Cei care au facut datoriile sa le plateasca. Noi ne-am angajat ca echipei sa nu-i lipsesca nimic pâna la semnarea documentelor si ne tinem de cuvânt. Problema primelor de joc si a celor de obiectiv înca nu ma privesc pentru ca eu înca nu am nici o calitate la acest club. Eu nu fac decât sa împrumut o societate comerciala printr-un acord de finantare. Daca tranzactia cu Marian Iancu nu se finalizeaza, atunci el trebuie sa-mi dea banii pe care i-am dat. Eu m-am angajat sa platesc toate sumele ce acopera activitatea curenta a clubului”, a replicat Tender.
Daca acest conflict a fost simulat doar pentru ca autoritatile locale sa mai dea niste bani clubului alb-violet, stratagema a avut succes. Primaria Timisoara a sarit rapid si a achitat 1.200.000 de lei, reprezentând ultima transa a finantarii pe anul 2008, în valoare totala de 9 milioane de lei. Surse din anturajul clubului ne-au dezvaluit ca între cei doi oameni de afaceri exista totusi un conflict în stare latenta. “Iancu îi datoreaza lui Tender, în urma altor afaceri facute împreuna, opt milioane de euro. Acum, cu ocazia preluarii echipei, Tender a cerut sa fie stinsa aceasta datorie, prin scaderea ei din cele 20 de milioane care ar trebui platite pentru preluarea echipei. Iancu nu este de acord însa, spunând ca asta-i alta afacere, iar cele opt milioane le va returna cu alta ocazie”…
Datele tranzactiei s-ar putea schimba dupa ce s-a anuntat ca un grup de investitori italieni vrea sa rascumpere palmaresul si culorile echipei „Poli“ Timisoara de la Claudio Zambon.
Tentativa lui Claudio Zambon de a cere de la FIFA si FRF dezafilierea echipei FC Timisoara – din cauza unei datorii de 190.000 de euro – a fost deturnata de un grup de investitori italieni din Timisoara. Acestia au anuntat ca negociaza cu Zambon rascumpararea palmaresului si a culorilor echipei contra sumei de trei milioane de euro, iar dupa obtinerea celor doua simboluri doresc sa intre actionari la echipa. “Am discutat cu niste investitori italieni care doresc sa cumpere palmaresul de la Zambon cu trei milioane de euro. Eu nu ma implic. Fiecare face ce vrea cu banii lui si, deocamdata, domnul Iancu e cel care decide. El e patronul, în acte, al clubului”, a declarat Constantin Ostaficiuc, dupa ce Zambon a dezvaluit ca a fost contactat de patru firme italiene ce doresc sa cumpere palmaresul echipei.