Nouă ofertă la apartamente

Cea mai nouă ofertă a constructorilor de locuinţe noi le dă cumpărătorilor posibilitatea să se mute în case şi să plătească abia după patru ani.

Cei care se gândesc să-şi cumpere case au posibilitatea să se mute acum într-un apartament şi să-l achite în timp de până la patru ani. Doritorii vor plăti o garanţie de 20.000 de lei, dar şi o chirie şi, oricând pe parcursul celor patru ani în care plătesc chirie, îşi pot achita apartamentul, adică în momentul în care vor deveni eligibili pentru un credit bancar.

În plus, se va acorda şi un discount calculat în funcţie de perioada în care s-a stat în chirie.

Dezvoltatorii vor să-i ademenesc şi pe cei care au bani să cumpere o casă, dar preferă să mai aştepte o eventuală scădere a preţurilor. Acestor oameni li se propune să cumpere casa, iar dacă locuinţa se ieftineşte, primesc diferenţa de preţ înapoi.

Alte oferte sunt diverse reduceri ce, însumate, pot ajunge până la 20.000 de euro. Nici aşa, dezvoltatorii nu sunt convinşi că-i vor atrage pe clienţi.

„Nu este cel mai mare ajutor cel pe care îl facem noi, atâta timp cât clientul are nevoie de 200.000 de euro ca să achiziţioneze o vilă. Va rambursa în 30 de ani unei bănci din românia 750 de mii de euro”, a spus Lelia Iancu, manager

Lasă un comentariu