Gigi nu se dezminte. Dorinel a primit ordin să îl ţină pe „spionul” Pedrazzini pe bancă. Ce parere ai?

Nu au trecut decât două săptămâni de la instalarea lui Dorinel Munteanu la Steaua şi patronul Gigi Becali deja şi-a băgat coada în treburile antrenorului principal. Nu i-a trimis bileţel cu jucătorii pe care să îi bage în teren, însă Becali a intervenit pentru ca secundul Massimo Pedrazzini să stea pe banca tehnică.

Indicaţia a venit după ce Dorinel l-a trimis pe Pedrazzini în tribună la meciul cu Lyon. Secundul s-a enervat şi într-o confruntare cu preparatorul turc Yuksel Yesilova, adus în Ghencea de Dorinel, i-a spus acestuia „lasă că o să vezi că eu o să stau pe bancă la meciurile viitoare”. După care s-a plâns şi patronului. „Nu mă interesează cine mai stă pe bancă însă, de aici înainte, Pedrazzini va fi nelipsit. Ăsta e ordinul meu”, i-a transmis Becali lui Dorinel, care s-a supus, informează Gazeta Sporturilor.

Ordinul a fost respectat duminică seara, în Giuleşti. La meciul cu Rapid, cel care a condus încălzirea jucătorilor Stelei a fost Yuksel Yesilova. Pedrazzini a stat în gura tunelului, alături de jucătorii de rezerve. Când s-a terminat încălzirea, Yuksel a urcat în tribună, alături de Ovidiu Costeşin, iar Pedrazzini a luat loc lângă Dorinel pe bancă.

Dorinel Munteanu a încercat să îl îndepărteze pe Pedrazzini de la Steaua încă de la numirea sa, însă Becali i-a spus că nu-l acceptă pe Gică Mihali pe post de secund din cauza trecutului său dinamovist şi, în plus, i-a transmis că va trebui să lucreze cu Pedrazzini. „Massimo va fi secund, indiferent de ce se va întâmpla”, a spus Becali, care va deveni naşul copilului pe care logodnica lui Pedrazzini îş va naşte în curând. Gazeta Sporturilor mai notează că italianul e privit în Ghencea ca fiind cel care îi dezvăluie lui Becali tot ce se petrece în vestiar şi la antrenamente.

Lasă un comentariu

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!