Cele mai multe autoritati, daca nu chiar toate, in Romania sufera de o aroganta inexplicabila. Intreaga societate publica romaneasca este construita pe principiul violentei arogante.
Autoritatile din Romania sunt nervoase: programul de lucru este nervos chiar si atunci cand este lung, procedurile sunt nervoase pentru ca trebuie sa constitui dosare enorme compuse din hartii inutile sau redundante ori pe care autoritatea le avea deja ori le poate obtine cu usurinta prin canale proprii, raspunsurile la jalbe sunt inutile si inutilizabile pentru ca nu te lumineaza si nu obliga autoritatea emitenta sau autoritatea superioara.
Cel mai trist lucru este insa ca autoritatile refuza sa isi faca treaba si profita de aceasta ocazie in fiecare clipa. Daca o autoritate trebuie sa rezolve o problema pentru o persoana de cele mai multe ori iti face o favoare.
Rezolvarea este invariabil demarata printr-o “cerere” sau chiar “plangere”. Chiar si denumirea acestui act este umilitoare pentru individ: el trebuie sa cerseasca ceva ce de altfel ar trebui sa i se cuvina.
Urmatorul lucru umilitor este desigur taxa de timbru sub forma timbrului mobil sau a unui drum pana la trezorerie. Taxa este de cele mai multe ori modica, chiar si timpul unui muncitor necalificat pierdut cu aceasta ocazie ar genera mai multe taxe decat taxa cu pricina. Dar timbrul fiscal (sau judiciar intr-o alta forma deloc alternativa) este modul subtil prin care statul injoseste indivizii: valoarea este infima, dar efortul care insoteste acest demers este urias. Ca sa nu mai punem la socoteala faptul ca niciodata aceasta taxa de timbru nu se plateste in aceeasi institutie unde ti se solicita. (Intr-o vreme aceste timbre nu se gaseau, iar autoritatile care trebuiau sa se ingrijeasca de disponibilitatea acestor timbre nu puteau accepta timbre fiscale de valori mai mari. Kafkian !)
Trecand insa peste toate aceste obtacole inutile, autoritatea ajunge intr-un punct in care refuza sa faca ceva daca nu este obligata sa faca acel lucru. Mai simplu spus, mai toate autoritatile (exceptiile nu le-am gasit insa pana acum) daca nu au obligatia stabilita printr-un act normativ sa faca ceva, desi nu exista interdictia sau chiar uneori exista o incurajare tacita sa se faca acel lucru, cu sigranta nu vor face acel ceva lucru. Adica se poate face ceva, pentru ca nu este interzis, dar nu se face pentru ca nu este obligatriu sa se faca !!
Acest tip de gandire este desigur distructiv, dusmanos si cum am spus si la inceput arogant si nervos.
Societatea este putreda intr-atat, incat autoritatile si-au pierdut bunul simt de a rezolva probleme de buna voie, fara sa existe obligatia in acest sens instituita de lege.
Legea trebuie sa instituie numai interdictii, ceea ce nu este interzis fiind desigur permis (si chiar as spune fiind recomandat !). Dar, nu ! Autoritatile din Romania prefera sa isi bata joc de proprii cetateni spunandu-le: “ Da’ ce ? Scrie cumva ca trebuie sa facem asa ?” Raspunsul decent “Nu scrie ca trebuie, dar nici nu interzice” nu poate duce decat la aruncarea in afara institutiei.
sursa