Decizii privind aplicarea reglementărilor vamale

Art. 33. – (1) O persoană care solicită autorităţii vamale să ia o decizie privind aplicarea reglementărilor vamale este obligată să furnizeze toate informaţiile şi documentele necesare acestei autorităţi pentru a se pronunţa.

(2) Decizia se adoptă şi se comunică solicitantului în termenele prevăzute prin regulamentul vamal sau prin alte acte normative.
(3) Când solicitarea este formulată în scris, decizia se adoptă în cadrul termenului legal, calculat de la data la care cererea este primită de autoritatea vamală, şi se comunică în scris solicitantului. Termenul prevăzut poate fi depăşit când autoritatea vamală se află în imposibilitatea de a-l respecta. Într-o astfel de situaţie autoritatea vamală informează solicitantul, anterior expirării termenului, asupra motivelor care justifică depăşirea acestuia, precum şi cu privire la noul termen apreciat ca fiind necesar pentru adoptarea deciziei.
(4) Deciziile adoptate de autoritatea vamală în scris trebuie să menţioneze motivele pe care se întemeiază şi să facă trimitere la dreptul de introducere a unei acţiuni prevăzute în prezentul cod.
Art. 34. – Cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, deciziile autorităţii vamale sunt puse în aplicare de la data adoptării.
Art. 35. – (1) O decizie favorabilă persoanei interesate se anulează când a fost luată pe baza unor informaţii eronate sau incomplete şi dacă solicitantul a ştiut sau ar fi trebuit să ştie că informaţiile erau eronate sau incomplete şi această decizie nu ar fi fost luată dacă informaţiile ar fi fost corecte şi complete.
(2) Anularea se comunică de autoritatea vamală persoanei căreia i s-a adresat şi produce efecte de la data adoptării deciziei anulate.
Art. 36. – (1) Prin derogare de la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, o decizie favorabilă persoanei interesate este revocată sau modificată când, în alte cazuri decât cele menţionate la art. 35, nu au fost sau nu mai sunt îndeplinite una ori mai multe condiţii prevăzute pentru emiterea acesteia.
(2) O decizie favorabilă persoanei interesate poate fi revocată şi când persoana căreia îi este adresată nu îndeplineşte o obligaţie ce îi revine prin această decizie.
(3) Revocarea sau modificarea deciziei se comunică persoanei căreia i se adresează şi produce efecte de la data aducerii la cunoştinţă. În cazuri excepţionale, când interesele legitime ale persoanei o cer, autoritatea vamală poate amâna data aplicării revocării sau modificării. Cazurile excepţionale se vor detalia în regulamentul vamal.

Lasă un comentariu