Victimele subteranului/12 morţi la Exploatarea Minieră Petrila

Două explozii au avut loc sâmbătă în mina Petrila, în urma cărora 12 mineri şi salvatori au murit şi alte 13 persoane au fost rănite. Şirul evenimentelor a început încă de vineri, când, în urma unei explozii, un miner a fost rănit. Apoi, ieri, în jurul orei 15:00 s-a produs o explozie soldată cu opt morţi şi opt răniţi. La acea oră, aproximativ 100 de ortaci se aflau în subteran. Explozia a avut loc la 950 metri adâncime, cauza fiind o acumulare de metan. La faţa locului au fost trimise echipaje SMURD, răniţii fiind transportaţi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani. Supărate că nu au primit timp de mai multe ore nici o informaţie, rudele minerilor au năvălit peste forţele de ordine.

A doua

Tot sâmbătă, în jurul orei 18:40, s-a produs cea de-a doua explozie, care a produs din nou pierderi de vieţi omeneşti şi răniţi, bilanţul final fiind 12 mineri şi salvatori morţi şi 13 persoane rănite. Medicii au declarat că răniţii au şanse de supravieţuire, chiar dacă unii au arsuri pe 10-40% din suprafaţa corpului. Preşedintele Traian Băsescu a ajuns ieri-seară, în jurul orei 21:00 cu un elicopter la Craiova, de unde a plecat cu o maşină spre Spitalul de Urgenţă Petroşani, unde a ajuns în jurul orei 23:00. Şeful statului nu a făcut nici o declaraţie presei. Iniţial, în spital a fost permis accesul a trei cameramani, dar ulterior, preşedintele a dispus evacuarea acestora. La Petrila erau aşteptaţi ieri-seară miniştrii Economiei şi Internelor, Varujan Vosganian şi, respectiv, Cristian David. În cursul zilei de azi la Petrila sunt aşteptaţi premierul Călin Popescu – Tăriceanu şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
Operaţiunile de scoatere a minerilor morţi din subteranul minei Petrila au fost sistate ieri seară, pentru 48 de ore. Procurorul General al României, Laura Kodruţa Kovesi, a declarat, sâmbătă seară, că a fost trimisă o echipă de procurori la Petrila, care să investigheze cauzele producerii exploziei.

Istoria neagră a minelor din România

Lista accidentelor miniere din România este lungă, de-a lungul timpului zeci de ortaci pierzându-şi viaţa sau suferind răni grave. În special Mina de la Petrila are o istorie neagră: în 1996, opt mineri au murit în această exploatare şi au urmat alte accidente în 2002 şi în 2005.
Mina Vulcan din Valea Jiului deţine recordul negativ al accidentelor. Aici şi-au pierdut viaţa peste 60 de mineri în urma a trei accidente de lucru produse între 1986 şi 1994. Aproape acelaşi număr de oameni au murit însă într-un singur accident, în vara anului 1995, în cariera Lespezi: o detonare accidentală a încărcăturilor de dinamită şi 57 de mineri şi-au pierdut viaţa. Valea Jiului face din nou victime în 1996: 10 mineri şi-au pierdut viaţa în urma a două accidente produse la minele Uricani şi Petrila. În 1999 o explozie produsă la Mina Boteni, din judeţul Argeş afăcut trei victime şi alte două persoane au fost rănite. A fost cel mai grav accident care a avut loc la exploatarea argeşeană de la înfiinţarea acesteia.
O explozie similară celei de la Lespezi a avut loc în mai 2000 la exploatarea minieră de la Hudeşti din judeţul Botoşani. Şapte lucrători şi-au pierdut viaţa, surprinşi de suflul unei explozii accidentale produse la suprafaţă. Anii 2001 şi 2002 au fost marcaţi din nou de accidentele de la minele din Valea Jiului, respectiv Vulcan şi Petrila: 25 de mineri au murit şi alţi 14 au fost răniţi în urma exploziilor de gaz metan.
Unul dintre cele mai grave accidente în mină s-a produs în 2006 la Anina: şapte mineri au murit şi alţi cinci au fost răniţi în urma unei puternice explozii în subteran. Deflagraţia a fost provocată de acumularea de gaz metan care s-a aprins de la o scânteie electrică produsă de un scurtcircuit. Vinovaţi au fost găsiţi cei care lucrau acolo, în frunte cu directorul general. O săptămână mai târziu, la mina Rovinari, un alt miner şi-a pierdut viaţa. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, trebuia să dezasambleze un generator de sudură cu acetilenă. Din cauza presiunii, capacul generatorului a sărit în aer şi l-a lovit pe muncitor.
Specialiştii în domeniu spun că sâmbătă la Petrila  a avut loc cel mai grav accident minier din ultimii 20 de ani.

6 comentarii la „Victimele subteranului/12 morţi la Exploatarea Minieră Petrila”

  1. draga daniel,de ce o intamplare nefericita trebuie pusa pe seama unor zei/seitati??pentru ce s-a intamplat acolo exista o explicatie rationala.un sir de evenimente au dus la aceasta tragedie.Daca admitem ce spui tu(prin absurd desigur)…inseamna ca isus sau dumnezeu sau zeus sau mai stiu eu cine nu e decat un masochist cariua ii place sa vada oamenii suferind si tu esti lafel…daca te rogi la el.Nu te supara!!…doar gandeste-te!!

  2. Traim in Romania, nu?
    De ce ne mira asta?
    Dar viata si activitatea, in unele cazuri, este tot ca in evul mediu.

  3. Este dureros ceea ce s-a intamplat acolo la Petrila, insa imi dau seama ca ceea ce se intampla si la noi in tara dar si in lumea intrega, este un avertismnet al venirii Domnului Iisus. In Biblie spune despre astfel de lucruri care se vor intampla si spune Biblia:”cand ve-ti vedea ceste lucruri intamplandu-se sa stiti ca venirea mea este aproape”. Ceea ce trebuie sa facem noi ca si tara declarata crestina, este sa fim mereu cu inima si mintea la relatia noastra cu Domnul Iisus. Sa fim pregatiti pentr venirea Lui.

    DUmnezeu sa aiba mila de cei ce trec prin suferinta acum si ma rog ca EL sa le aline durerile si inimile celor in viata.

Lasă un comentariu