In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 765/13 noiembrie 2008, a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 147 din 4 noiembrie 2008 privind modificarea si completarea Legii cetateniei nr. 21/1991.
Conform modificarilor, cetatenia romana se dobandeste de catre copilul cetatean strain sau fara cetatenie prin adoptie, daca adoptatorii sunt cetateni romani, iar in cazul in care adoptatul este major, este necesar consimtamantul acestuia.
De asemenea, se mai prevede ca cetatenia romana se poate acorda si persoanelor care au pierdut aceasta cetatenie, precum si descendentilor acestora pana la gradul II inclusiv si care cer redobandirea ei, cu pastrarea cetateniei straine si stabilirea domiciliului in tara sau cu mentinerea acestuia in strainatate, daca indeplinesc conditiile prevezute de Legea nr. 21/1991. Aceste dispozitii se vor aplica si apatrizilor fosti cetateni romani si descendentilor acestora pana la gradul II inclusiv.
Potrivit noilor prevederi, fostii cetateni romani care inainte de data de 22 decembrie 1989 au pierdut cetatenia romana din motive neimputabile lor sau aceasta cetatenie le-a fost ridicata fara voia lor, precum si descendentii acestora pana la gradul II care au domiciliu sau resedinta in Romania pot depune cererea de redobandire ori acordare a cetateniei la Directia cetatenie din cadrul Ministerului Justitiei, dupa implinirea unui termen de 4 ani de la momentul obtinerii dreptului de sedere, iar persoanele care au domiciliu sau resedinta in strainatate pot depune cererea de redobandire sau de acordare in conditiile legii cetateniei la misiunile diplomatice ori oficiile consulare competente ale Romaniei, cereririle urmand a fi inaintate de indata Comisiei pentru cetatenie.
http://www.juridice.ro/lege_9/legi-noi/modificari-legea-cetateniei.html