In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a fost publicata Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protectia lucratorilor salariati in cazul insolventei angajatorului.
Directiva se aplica creantelor salariatilor care izvorasc din contracte de munca sau din raporturi de munca incheiate cu angajatori care sunt in stare de insolventa.
Directiva defineste starea de insolventa. Astfel, angajatorul este considerat a fi in stare de insolventa in cazul in care a fost formulata o cerere de privind deschiderea unei proceduri colective intemeiate pe insolventa angajatorului, prevazuta de actele cu putere de lege si de actele administrative ale unui stat membru, implicand lipsirea angajatorului, in tot sau in parte, de activele sale si numirea unui judecator sindic sau a unei persoane care exercita o functie similara, iar autoriatatea competenta:
1) fie a hotarat instituirea procedurii
2) fie a constatat ca unitatea angajatorului a fost definitiv inchisa si ca activele disponibile sunt insuficiente pentru a justifica instituirea procedurii.
Invocarea directivei de catre salariati nu este conditionata de o durata minima a contractului sau raportului de munca.
Potrivit directivei, neplata de catre angajator a contributiilor de asigurari sociale inainte de a surveni insolventa nu afecteaza dreptul salariatilor la pensie, in masura in care contributiile au fost retinute la sursa din remuneratia platita.