Paratul a depus o intampinare si cerere conventionala, prin care a contestat caracterul de bun comun al apartamentului, sustinand ca acesta este bunul sau propriu, fiind achizitionat la 9 noiembrie 1972, anterior casatoriei care a avut loc la 3 iulie 1973.
Judecatoria Ploiesti, prin incheierea din 9 iunie 1982, a admis in principiu actiunea si cererea reconventionala, a stabilit ca apartamentul este bun propriu al paratului si ca avansul s-a platit de parat din suma cu care matusa reclamantei a inteles sa-i ajute pe amandoi, in perioada anterioara casatoriei, astfel ca reclamanta are numai un drept de creanta in cota de 1/2 din avans si din ratele platite de la data casatoriei pana la despartirea in fapt .
Prin sentinta civila nr. 4861/1982 Judecatoria Ploiesti a admis in parte actiunea si cererea reconventionala si a atribuit apartamentul paratului, cu obligarea acestuia de a plati reclamantei o sulta, in completarea valorii bunurilor mobile ce i-au fost atribuite ei in intregime.
Prin decizia nr. 1919/1982 Tribunalul jud. Prahova a admis recursul declarat de reclamanta, a modificat incheierea si sentinta de mai sus, a cpnstatat ca apartamentul este bun comun si l-a atribuit reclamantei, cu obligarea de a plati paratului o sulta, atribuind acestuia toate celelalte bunuri mobile.
Instanta a retinut ca apartamentul a fost contractat de parat pentru el si pentru reclamanta, inainte de casatorie, si ca avansul a fost platit de parat, insa cu bani pusi la dispozitie de o matusa a reclamantei „pentru ambii tineri”.
S-a retinut, de asemenea, ca dupa depunerea avansului, partile au platit impreuna rate, reprezentand mai mult de jumatate din valoarea apartamentului pe care l-au considerat proprietatea ambilor.
Procurorul general a declarat recurs extraordinar sustinand, in principal, ca gresit s-a retinut ca apartamentul este bun comun al ambelor parti, el fiind bun propriu al paratului, deoarece a fost contractat si luat in primire de acesta anterior casatoriei, astfel ca trebuiau aduse la imparteala numai avansul si ratele pe care acestia le-au platit impreuna.
Tribunalul Suprem, sectia civila, prin decizia nr. 1298/1983, a respins recursul extraordinar, retinand ca apartamentul este bun comun, potrivit conventiei incheiate de parti, in acest sens, anterior casatoriei.
Impotriva hotararilor de mai sus, procurorul general a declarat recurs extraordinar, sustinand ca acestea sunt vadit netemeinice si esential nelegale, reiterand motivul de casare de mai sus, din primul recurs extraordinar.
Dispozitiile art. 30 din codul familiei, instituie regimul proprietatii comune in codevalmasie asupra bunurilor dobandite in timpul casatoriei, care este obligatoriu.
Prin declararea ca nula a oricarei conventii contrarii se intelege interdictia de a se institui, prin vointa partilor, un alt regim matrimonial asupra bunurilor dobandite in timpul casatoriei. Dispozitia prohibitiva de mai sus vizeaza apararea bazei materiale a familiei care nu poate fi sustrasa regimului juridic instituit de lege .
Atunci cand unul dintre viitorii soti construieste un imobil pe numele sau, cu ajutor de la stat sau in regie proprie, dar si cu contributia celuilalt, ambii convenind ca imobilul sa devina bun comun in codevalmasie la data casatoriei lor, conventia astfel incheiata este valabila, urmand sa-si produca efectele de la data incheierii casatoriei partilor. Este vorba in acest caz de o conventie sub conditie care opereaza de la data casatoriei.
Asa fiind, viitorii soti pot conveni ca un imobil construit pe numele unuia din ei, dar cu contributia amandorura, sa intre sub regimul comunitatii de bunuri, la data casatoriei lor.
In speta, s-a retinut corect, pe baza probelor administrate, ca, inainte de casatorie, partile au convenit ca apartamentul in litigiu, desi contractat pe numele viitorului sot si predat acestuia, sa devina, la data incheierii casatoriei, bun comun al ambilor soti.
Simpla existenta a conventiei, in acest sens, este suficienta, prin ea insasi, pentru recunoasterea caracterului comunitar al bunului respectiv.
Faptul ca in conceptia si aplicarea Legii nr. 4/1973, contractul de construire de locuinta, ca si cel de cumparare, se incheie in considerarea persoanei beneficiare, nu-si are aplicare in cazul sotilor, deoarece actul profita, potrivit dispozitiilor art. 30 din codul familiei, adica in puterea legii, si sotului care nu a participat la act.
In speta, reclamanta a dobandit acest drept la data casatoriei, in calitatea ei de sotie, careia ii profita actul desi nu a participat la el, fiindu-i aplicabile, astfel, dispozitiile art. 30 din Codul familiei, fiind deci nerelevant faptul ca, la data contractarii, reclamanta nu avea domiciliul in municipiul Ploiesti.
In raport de cele de mai sus, se constata ca sustinerea din recursul extraordinar potrivit careia apartamentul in discutie ar fi bun propriu al paratului este neintemeiata.
De aceea, constatarea din decizia sectiei civile a Tribunalului Suprem in sensul ca apartamentul constituie bun comun urmeaza a fi retinuta, cu precizarea ca apartamentul respectiv a devenit bun comun de la data casatoriei.
Fata de cele mai sus aratate, apartamentul fiind bun comun al ambilor soti, in mod corect a fost adus la masa partajabila.
In consecinta, recursul extraordinar prin care se solicita a se constata ca bunul respectiv este bun propriu al paratului urmeaza a fi respins ca nefondat.
Curtea Suprema de Justitie, decizia nr. 77 din 5 decembrie 1983