Descentralizarea constã în posibilitatea recunoscutã de puterea centralã colectivitãtilor locale de a adopta în anumite domenii sau la nivel teritorial anumite acte sau decizii, fãrã a se consulta în prealabil cu centrul sau a cere aprobarea acestuia. Astfel, autoritãtile publice locale, respectiv primarii si consiliile locale beneficiazã de o anumitã independentã fatã de puterea centralã si actioneazã în mod autonom, principiu al cãrui temei constã în aceea cã nu sunt numite de puterea centralã ci alese de colectivitãtile locale.
Autoritãtile descentralizate sunt autoritãtile administratiei publice locale care nu sunt subordonate la centru, fiind autonome- respectiv: Consiliile judetene, municipale, orãsenesti, comunale si primãrii.
Descentralizarea are la bazã principiul potrivit cãruia cei guvernati îsi cunosc mai bine interesele si-si gestioneazã cu mai multã eficientã resursele ce li se alocã si cele create pe plan local, prin autoritãtile alese la nivelul judetului sau localitãtii.
Desconcentrarea serviciilor publice ale ministerelor diferã de descentralizare si este un alt principiu al Statului unitar, care înseamnã cã pe plan local se înfiinteazã servicii publice care sunt doar tutelate de ministere. De exemplu: Ministerul Sãnãtãtii, Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul de Interne etc. înfiinteazã la nivelul judetelor servicii publice, denumite inspectorate.
Conceptul de serviciu public are douã sensuri: primul de activitate si al doilea de organism. Prin serviciu public1) întelegem acea activitate desfãsuratã în regim de drept public, în scopul satisfacerii continue si permanente a intereselor generale, nationale si locale, desfãsuratã de o structurã organizatoricã special înfiintatã prin lege sau pe baza legii, de cãtre stat, judet, municipiu, oras si comunã, investitã cu o anumitã competentã, dotatã cu mijloace materiale si bãnesti si încadratã cu personal de specialitate, cu regim de functionar public. Serviciile publice pot fi de trei feluri: legislativ, judecãtoresc si administrativ.
Astfel autoritãtile administratiei publice locale au în subordine servicii publice pe care le gestioneazã, le înfiinteazã în raport de interesele locale pe care le servesc, servicii prin care contribuie la autonomia administrativã localã. Aceste servicii publice nu se subordoneazã central si fiind descentralizate, functioneazã în cadrul autoritãtilor administrative locale sau pe lângã acestea.
-autoritãtile locale autonome administrativ cunosc mai bine decât cele centrale interesele colectivitãtii locale, mijloacele si modalitãtile de satisfacere a acestora;
-autoritãtile locale sunt alese de cei care îi servesc, respectiv colectivitatea localã, pentru care probabilitatea de a se însela asupra lor este micã, putându-i sanctiona prin nerealegere sau prin referendum;
-autoadministrarea limitatã si-a dovedit eficienta;
-este un rezultat al aplicãrii eficiente a principiului separatiei puterilor;
-permit valorificarea initiativei locale în raport de specificul local.
-cele douã forme ale descentralizãrii au uneori ca rezultat aparitia unui angrenaj birocratic cu functionare greoaie (multi functionari, formulare complicate, o specializare îngustã a functionarilor s.a.) agravatã de cresterea complexitãtii activitãtii statale;
-descentralizarea poate fi compromisã de un personal administrativ incompetent ales sau numit pe „plan local”;
-sãvârsirea unor abuzuri grave de cãtre functionarii cãrora li s-au încredintat prerogative de conducere administrativã pe plan local si care nu pot fi controlati temeinic de la centru, iar formele de control cetãtenesc au uneori caracter formal (dacã existã) sunt coruptibile ori nu sunt eficiente; spre exemplu, pentru un primar indolent, betiv, incompetent etc., nu existã un sef care pânã la alegerile locale sã-l sanctioneze pentru abaterile sale, aspect ce poate influenta serios eficienta sa;