Excepţia de necompetenţă este mijlocul procesual prin care se invocă necompetenţa instanţei sesizate, în cursul judecăţii în fond ori într-o cale de atac.
Dacă necompetenţa se invocă după ce s-a pronunţat o hotărâre, mijlocul procesual prin care se invocă necompetenţa nu mai poate fi excepţia de necompetenţă, ci, după caz, apelul sau recursul.
Astfel, excepţia de necompetenţă absolută (pentru competenţa generală, materială sau teritorială exclusivă) poate fi invocată de oricare dintre părţi şi de procuror sau instanţă din oficiu, în orice stare a pricinii.
Excepţia de necompetenţă relativă (pentru competenţa teritorială de drept comun şi alternativă) poate fi ridicată numai de către pârât şi numai prin întâmpinare şi cel mai târziu la prima zi de înfăţişare; mai mult această excepţie trebuie invocată înaintea altor excepţii.
Excepţia de necompetenţă este o excepţie de procedură, absolută ori relativă, după caz, dilatorie căci tinde la amânarea soluţionării fondului dreptului dedus judecăţii. Când competenţa generală nu aparţine instanţelor de judecată, ci unui organ jurisdicţional, excepţia de necompetenţă este dirimantă (peremtorie), căci ceea ce se urmăreşte prin invocarea excepţiei este chiar respingerea cererii.
Procedura de soluţionare a excepţiei este aceeaşi indiferent de felul necompetenţei şi presupune în mod obligatoriu respectarea principiului contradictorialităţii.
Dacă excepţia este respinsă, instanţa se pronunţă prin încheiere interlocutorie, care poate fi atacată numai odată cu fondul, conform art. 158 alin. (2) Codul de procedură civilă.
Dacă excepţia este admisă, instanţa se declară necompetentă şi stabileşte cui revine competenţa de soluţionare a cauzei, pronunţându-se prin hotărâre.
Dacă instanţa constată că litigiul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, ci de competenţa unui organ al statului fără activitate jurisdicţională, ori de competenţa unui organ de jurisdicţie din alt stat, (când există un element de extraneitate), cererea va fi respinsă ca inadmisibilă, respectiv ca nefiind de competenţa instanţelor române.
Hotărârea de declinare a competenţei nu are doar efectul de a dezinvesti instanţa care a pronunţat-o, dar şi investeşte instanţa ori organul jurisdicţional, stabileşte competenţe, efecte care se produc la momentul în care rămâne irevocabilă.
Are putere de lucru judecat numai în ce priveşte instanţa care se dezinvesteşte. Poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, după cum dispune art. 158 alin. (3) Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art. 105 alin. (1) Codul de procedură civilă, actele îndeplinite de instanţe necompetente sunt lovite de nulitate, urmând a fi refăcute, cu excepţia probelor care, de principiu, rămân câştigate judecăţii.
In calitate de mandatar al tatalui am initiat un proces pentru incuviintare nume minor(nascut in R.Moldova) la judecatoria sectorului 6. Parintii minorului s-au casatorit dupa nasterea minorului in R. Moldova, ambii avand cetatenie dubla Romana si Moldoveana. Certificatul de nastere a minorului a fost transcris in registrele de stare civila cu numele de fata a mamei si tata nespecificat. Certificatul de nastere Moldovenesc a fost schimbat intre timp. Numele copilului era a fost schimbat in numele tatalui si bineinteles ca a fost trecut si tatal copiluilui. Tatal minorului a vrut sa faca aceleasi schimbari si in certificatul romanesc. In primul rand a depus o declaratie la primaria secorului 1 prin care a recunscut filiatia minorului. In al doilea rand a initiat prin mine in calitate de mandatar procesul de incuviintare de nume al minorului. La 12.01.2010 completul de minori si familie a admis excepţia de necompetenţă a instanţelor române. Intrebarea mea este daca fac apel in termen de 15 zile si depun certificatul nou emis de autoritatile din R.Moldova va putea aceasta actiune contracara exceptia de necompetenta?
cand se invoca exceptia de necompetenta a judecatoriei(competenta fiind curtea de arbitraj)care va fi solutia 1 respingerea cererii 2 declinarea comp catre o alta instanta . cu multumiri
Da.Este foarte clar