Casatoriile vor fi desfacute la Starea Civila. Infractorii recidivisti vor plati dublu. Asa prevad noile Coduri ale justitiei, care iau drumul parlamentului.
Cele patru Coduri care stau la baza sistemului judiciar (Codul Civil, Codul Penal, dar si cele de procedura) vor fi trimise în parlament si ar putea fi aplicate în câtiva ani. si asta pentru ca magistratii trebuie sa se obisnuiasca cu modificarile fundamentale aduse actualei legislatii.
Unele dintre cele mai importante prevederi se refera la casatoriile care vor fi desfacute la Starea Civila si la obligarea logodnicilor sa returneze cadourile primite în cazul în care se hotarasc sa rupa relatia. Aceste amendamente sunt aduse Codului Civil, dar nici cel Penal nu e mai prejos. În timp ce pedepsele pentru anumite infractiuni – cum ar fi furtul – vor scadea, recidivistii risca sa înfunde puscariile chiar si câteva zeci de ani.
Despagubiri logodnicei parasite
Astfel, potrivit proiectului de Cod Civil, sotii care nu au de împartit custodia copiilor minori vor putea divorta rapid „pe cale administrativa“, adica la Starea Civila. Cu logodna însa – reglementata în premiera de legea româneasca – este ceva mai complicat. Motivul: cel care refuza sa-si mai puna pirostriile dupa o perioada în care si-a „oficializat“ relatia cu un inel va fi obligat sa-i restituie „jumatatii abandonate“ darurile primite „în considerarea logodnei sau pe durata acesteia (…) cu exceptia darurilor obisnuite“. „Clasificarea cadourilor – în obisnuite si mai putin obisnuite – se va face de catre magistrati, în functie de potenta financiara a fiecarui cuplu“, au explicat legiuitorii.
Sursa: Evenimentul Zilei