Reglementările privitoare la privilegiul cărăuşului asupra mărfii transportate sunt răspândite în acte normative diferite.
Dispoziţia legală de bază o constituie art.1730 pct.7 Cod civil.
Dispoziţia comercială de drept comun este enunţată de art.437 Cod comercial.
Tot Codul comercial, cartea a doua intitulată „Despre comerţul maritim şi despre navigaţie”, cuprinde titlul IX care are ca obiect creanţele privilegiate, fie asupra lucrurilor îmbarcate (art.683-684), fie asupra navlului (art.685), fie asupra navei (art.686-694). În plus art.678-682 Cod comercial stabilesc reguli speciale, derogatorii de la cele ale Codului civil, în materia concursului între privilegii diferite.
În prezent majoritatea literaturii de specialitate consideră că privilegiul cărăuşului decurge dintr-un gaj tacit pe care expeditorul i-l recunoaşte o dată cu încheierea contractului de transport şi remiterea încărcăturii spre a fi deplasată la destinaţie. Are loc, cu alte cuvinte, conjugarea situaţiei materiale cu voinţa prealabilă a părţilor, detenţiunea lucrului transportat fiind dublată de intenţia de a-l afecta plăţii transportului, astfel ideea de gaj tacit îşi află aici o deplină realizare.
3. Creanţele garantate
În raport cu regimul legal evocat se consideră că în sfera creanţei garantate cu privilegiul sau gajul cărăuşului se înglobează următoarele sume privitoare la transport:
– costul deplasării încărcăturii;
– cheltuieli suportate de cărăuş cu titlu de operaţiuni accesorii transportului, precum cele de încărcare, transbordare, remorcare, descărcare, cântărire, magazinaj;
– cheltuielile ocazionate de îndeplinirea obligaţiilor vamale, îndeosebi din cauza amenzilor plătite de cărăuş ca efect al unor declaraţii inexacte făcute de expeditor.