Clasificarea urmelor de picioare:
Urme de picior desculţ (urmă papilară): se identifică direct persoana.
Urme de picior cu ciorap: se identifică fie persoana, după urmele de contur ale tălpii, fie ciorapul, după textura materialului.
Urme de picior încălţat: se identifică încălţămintea, deci indirect persoana.
Urmele plantei piciorului sunt cele mai valoroase pentru individualizare, deoarece amprenta plantară poate servi la o identificare certă, echivalentă cu identificarea bazată pe amprentele digitale.
Planta piciorului se împarte în patru regiuni distincte :
• regiunea metatarsofalangiană, cea mai importantă pentru identificare, cuprinsă între vârful degetelor şi o linie imaginară, perpendiculară pe axa longitudinală a plantei, care trece prin articulaţia situată între falanga a doua a degetului mare şi metatars;
• regiunea metatarsiană, cuprinsă între regiunea metatarsofalangiană şi o linie imaginară, perpendiculară pe axa longitudinală a plantei, care trece prin articulaţia tarsului cu metatarsul;
• regiunea tarsiană, imprimată parţial, cuprinsă între regiunea metatarsiană şi călcâi;
• regiunea călcâiului, caracterizată prin alterări ale desenului papilar, din cauza bătăturilor sau cicatricelor.
Urmele piciorului cu ciorap reproduc forma generală a plantei piciorului, a regiunilor sale şi a ţesăturii. Pot servi la determinări de grup şi chiar la identificare, dacă prezintă elemente de individualizare (uzuri sau cusături specifice).
Urmele de adâncime (statice, de adâncime, în pământ moale) pot re-flecta unele caracteristici utile identificării.
Urmele de picioare se pretează la toate formele cunoscute, de su-prafaţă şi de adâncime, de stratificare şi de destratificare, vizibile şi la-tente (mai rar), statice şi dinamice.
Calitatea urmei depinde atât de modul de călcare, cât şi de proprietăţile plastice ale obiectului primitor, mai ales în cazul urmelor de adâncime. La ur-mele de suprafaţă şi de stratificare – prezintă interes natura substanţei aderen-te şi gradul de uzură a tălpii.
• regiunea metatarsiană, cuprinsă între regiunea metatarsofalangiană şi o linie imaginară, perpendiculară pe axa longitudinală a plantei, care trece prin articulaţia tarsului cu metatarsul;
• regiunea tarsiană, imprimată parţial, cuprinsă între regiunea metatarsiană şi călcâi;
• regiunea călcâiului, caracterizată prin alterări ale desenului papilar, din cauza bătăturilor sau cicatricelor.
Urmele piciorului cu ciorap reproduc forma generală a plantei piciorului, a regiunilor sale şi a ţesăturii. Pot servi la determinări de grup şi chiar la identificare, dacă prezintă elemente de individualizare (uzuri sau cusături specifice).
Urmele de adâncime (statice, de adâncime, în pământ moale) pot re-flecta unele caracteristici utile identificării.
Urmele de picioare se pretează la toate formele cunoscute, de su-prafaţă şi de adâncime, de stratificare şi de destratificare, vizibile şi la-tente (mai rar), statice şi dinamice.
Calitatea urmei depinde atât de modul de călcare, cât şi de proprietăţile plastice ale obiectului primitor, mai ales în cazul urmelor de adâncime. La ur-mele de suprafaţă şi de stratificare – prezintă interes natura substanţei aderen-te şi gradul de uzură a tălpii.
Cărarea de paşi
La locul faptei pot exista mai multe urme care indică drumul parcurs de infractor. Prima operaţie constă în trierea urmelor pentru a stabili dacă în acel loc au călcat mai multe persoane.
La locul faptei pot exista mai multe urme care indică drumul parcurs de infractor. Prima operaţie constă în trierea urmelor pentru a stabili dacă în acel loc au călcat mai multe persoane.
Cărarea de paşi poate indica:
• Direcţia de mişcare dată de axa longitudinală, adică linia dreaptă care trece printre urmele lăsate de piciorul drept şi de piciorul stâng.
• Linia mersului, o linie frântă care uneşte părţile din spate ale fiecărei urme. Unghiurile formate sunt mici sau mari, în raport cu lungimea pasului.
• Lungimea pasului, distanţa dintre două urme consecutive ale picioru-lui drept şi stâng, măsurată la partea din spate sau din faţă a urmelor. Se mă-soară între extremitătile călcâielor celor două urme.
• Lăţimea pasului, distanţa cuprinsă între partea exterioară ori interioa-ră a urmelor piciorului stâng sau drept.
• Unghiul de mers, format de axa longitudinală a tălpii cu axa direcţiei de mers. Diferă de la o persoană la alta şi este constant, fiind mai mic la fe-mei, copii şi bătrâni în comparaţie cu bărbaţii maturi.
Cărarea de paşi poate oferi informaţii cu privire la: numărul de persoa-ne, greutatea, înălţimea, sexul, vârsta, defecte anatomice (şchiopătare, plat-fus), viteza şi modalitatea deplasării (prin alergare, prin sărire, lent, rapid etc.), starea psihică (beţie, boală, stres).
De asemenea, poate indica alte date de interes operativ: dacă autorul cunoaşte locul; dacă a stat la pândă, de unde a intrat, pe unde a ieşit, simula-rea direcţiei de mers („de-a-ndăratelea”).
Fixarea şi ridicarea urmelor de picioare
Criminalistica recomandă fixarea urmelor de picioare, astfel:
a. prin descriere în procesul-verbal de cercetare a locului faptei:
• se precizează zona în care se află;
• proprietăţile suportului;
• descrierea urmelor în mod amănunţit, cu toate detaliile stabilite prin măsurători (număr, formă, contur, relief, dimensiuni, dacă sunt integrale sau fragmente, alte caracteristici);
• la urmele de încălţăminte se precizează dacă sunt de adâncime ori de suprafaţă (de stratificare sau de destratificare);
• la urmele create de piciorul desculţ se precizează dacă se disting ca-racteristicile desenului papilar, urmele degetelor;
• elementele cărării de urme.
b. prin fotografiere:
• urmele de picioare se fotografiază în ansamblu şi se fixează poziţiile ce le au unele faţă de altele, raporturile în care se află cu obiectele din apro-piere (fotografia obiectelor principale); aparatul fotografic se aşează pe stativ, cu obiectivul orientat perpendicular pe urmă, la o înălţime adecvată, cu lumi-nare naturală sau, dacă nu este posibil, cu lumina becurilor mate;
• urmează fotografierea de detaliu a fiecărei urme, aparatul fotografic având obiectivul perpendicular pe urmă, recurgându-se la inele intermediare între obiectiv şi camera obscură, cu iluminare laterală sau din spatele aparatului.
• fotografia la scară: se aşează alături şi paralel de urmă o riglă gradată în centimetri.
c. fixarea prin mulare a urmelor de adâncime:
• mulare cu ceară, parafină sau răşină, prin trasarea peste suprafaţa urmei a unui strat subţire de parafină sau ceară topită, după care se pulverizează pudră de talc;
• pasta de ghips se pregăteşte din ghips dentar şi apă, într-o capsulă de cauciuc, amestecându-se până ce pasta ajunge la gradul de fluidizare necesar, după care se toarnă, cu lingura, în urmă. La o temperatură a aerului de 20–30oC, mulajul de ghips face priză în 30–40 minute. Uscarea completă se face în 2–3 zile, după care se spală cu o pensulă;
• urmele de adâncime create în zăpadă sau în gheaţă se pot fixa prin mulaje de ghips sau de sulf topit;
• urmele fiabile (nisip) se pulverizează în prealabil cu şerlac, colodion sau fixativ de păr. Dacă urma este umedă, în prealabil se presară talc sau praf de ghips, care absoarbe apa.
d. Copierea cu peliculă adezivă a urmelor de suprafaţă
Negativul obţinut prin fotografierea urmei de pe pelicula adezivă va fi aşezat în aparatul de mărit, pentru obţinerea imaginii pozitive, cu emulsia spre sursa de lumină.
e. ridicarea prin decuparea suportului purtător de urme (de exemplu călcarea pe hârtie)
f. prin transferul electrostatic
Deasupra urmei se aplică o folie din vinilin sau poliester, laminată pe o parte cu un strat de metal bun conducător de electricitate. Sub obiectul purtă-tor de urmă se plasează o placă din metal care este conectată, ca şi filmul, la o sursă de înaltă tensiune (10.000–15.000 V). La trecerea curentului electric se produce o încărcare statică a filmului, care atrage şi fixează particule de mur-dărie sau reziduuri ce conturează urma de picior.
• Direcţia de mişcare dată de axa longitudinală, adică linia dreaptă care trece printre urmele lăsate de piciorul drept şi de piciorul stâng.
• Linia mersului, o linie frântă care uneşte părţile din spate ale fiecărei urme. Unghiurile formate sunt mici sau mari, în raport cu lungimea pasului.
• Lungimea pasului, distanţa dintre două urme consecutive ale picioru-lui drept şi stâng, măsurată la partea din spate sau din faţă a urmelor. Se mă-soară între extremitătile călcâielor celor două urme.
• Lăţimea pasului, distanţa cuprinsă între partea exterioară ori interioa-ră a urmelor piciorului stâng sau drept.
• Unghiul de mers, format de axa longitudinală a tălpii cu axa direcţiei de mers. Diferă de la o persoană la alta şi este constant, fiind mai mic la fe-mei, copii şi bătrâni în comparaţie cu bărbaţii maturi.
Cărarea de paşi poate oferi informaţii cu privire la: numărul de persoa-ne, greutatea, înălţimea, sexul, vârsta, defecte anatomice (şchiopătare, plat-fus), viteza şi modalitatea deplasării (prin alergare, prin sărire, lent, rapid etc.), starea psihică (beţie, boală, stres).
De asemenea, poate indica alte date de interes operativ: dacă autorul cunoaşte locul; dacă a stat la pândă, de unde a intrat, pe unde a ieşit, simula-rea direcţiei de mers („de-a-ndăratelea”).
Fixarea şi ridicarea urmelor de picioare
Criminalistica recomandă fixarea urmelor de picioare, astfel:
a. prin descriere în procesul-verbal de cercetare a locului faptei:
• se precizează zona în care se află;
• proprietăţile suportului;
• descrierea urmelor în mod amănunţit, cu toate detaliile stabilite prin măsurători (număr, formă, contur, relief, dimensiuni, dacă sunt integrale sau fragmente, alte caracteristici);
• la urmele de încălţăminte se precizează dacă sunt de adâncime ori de suprafaţă (de stratificare sau de destratificare);
• la urmele create de piciorul desculţ se precizează dacă se disting ca-racteristicile desenului papilar, urmele degetelor;
• elementele cărării de urme.
b. prin fotografiere:
• urmele de picioare se fotografiază în ansamblu şi se fixează poziţiile ce le au unele faţă de altele, raporturile în care se află cu obiectele din apro-piere (fotografia obiectelor principale); aparatul fotografic se aşează pe stativ, cu obiectivul orientat perpendicular pe urmă, la o înălţime adecvată, cu lumi-nare naturală sau, dacă nu este posibil, cu lumina becurilor mate;
• urmează fotografierea de detaliu a fiecărei urme, aparatul fotografic având obiectivul perpendicular pe urmă, recurgându-se la inele intermediare între obiectiv şi camera obscură, cu iluminare laterală sau din spatele aparatului.
• fotografia la scară: se aşează alături şi paralel de urmă o riglă gradată în centimetri.
c. fixarea prin mulare a urmelor de adâncime:
• mulare cu ceară, parafină sau răşină, prin trasarea peste suprafaţa urmei a unui strat subţire de parafină sau ceară topită, după care se pulverizează pudră de talc;
• pasta de ghips se pregăteşte din ghips dentar şi apă, într-o capsulă de cauciuc, amestecându-se până ce pasta ajunge la gradul de fluidizare necesar, după care se toarnă, cu lingura, în urmă. La o temperatură a aerului de 20–30oC, mulajul de ghips face priză în 30–40 minute. Uscarea completă se face în 2–3 zile, după care se spală cu o pensulă;
• urmele de adâncime create în zăpadă sau în gheaţă se pot fixa prin mulaje de ghips sau de sulf topit;
• urmele fiabile (nisip) se pulverizează în prealabil cu şerlac, colodion sau fixativ de păr. Dacă urma este umedă, în prealabil se presară talc sau praf de ghips, care absoarbe apa.
d. Copierea cu peliculă adezivă a urmelor de suprafaţă
Negativul obţinut prin fotografierea urmei de pe pelicula adezivă va fi aşezat în aparatul de mărit, pentru obţinerea imaginii pozitive, cu emulsia spre sursa de lumină.
e. ridicarea prin decuparea suportului purtător de urme (de exemplu călcarea pe hârtie)
f. prin transferul electrostatic
Deasupra urmei se aplică o folie din vinilin sau poliester, laminată pe o parte cu un strat de metal bun conducător de electricitate. Sub obiectul purtă-tor de urmă se plasează o placă din metal care este conectată, ca şi filmul, la o sursă de înaltă tensiune (10.000–15.000 V). La trecerea curentului electric se produce o încărcare statică a filmului, care atrage şi fixează particule de mur-dărie sau reziduuri ce conturează urma de picior.