Dupa 4-5 ani de facultate, dupa disperarea cu care ne cautam un maestru ( care daca avem noroc, ne si explica de ce face ceea ce face ), dupa examenul de intrare in profesie ( care ne usureaza de cateva milioane bune ), in sfarsit, dupa plata anticipata a taxelor – pentru a putea obtine legitimatia si celelalte, ne dam seama ca teoria e una si practica e alta. Ne punem legitimatia in servieta, stampila de care suntem atat de mandri si pornim catre judecatorie. Deocamdata acolo ne vom face veacul…
Acolo este o poveste intreaga…
Holul este un furnicar in miscare browniana. Robe peste paltoane, justitiabili timorati sau infuriati, cu totii se ingramadesc catre usile instantelor acolo unde sunt afisate cauzele de la completul respectiv, pentru a vedea ce pozitie are dosarul…Dupa care trebuie sa-ti iei avant ca sa poti ajunge in sala.
Robele se indreapta spre dosare cu legitimatiile in mana.Servietele sunt aruncate pe unde se poate, paltoanele de asemenea, unele peste altele, inghesuite, mototolite. Robele cerceteaza febril dosarele, noteaza cate ceva pe marginea ferestrei…
Intra instanta, adica un judecator de obicei foarte tanar, care cu o mina impasibila declara sedinta deschisa.
Si incepe un joc cu numere…Din sala se aude 2,4,9…Acestea sunt dosarele la amanare. Te uiti la pozitia 20 de exemplu, dosar care n-a fost cerut la amanare si urmaresti cam cand ajunge sa-i vina randul.
Incep amanarile iar acum auzi si motive de amanare – cele mai multe sunt pentru a lua la cunostinta de inscrisurile depuse la dosar de partea adversa, pentru lipsa de aparare, probatoriu suplimentar si …sa fiu sincera, cam atat am auzit.
Unele sunt acceptate altele nu si raman la ordin.
Amanarile dureaza cam 1 1/2-2 ore, dupa cat este de expeditiv judecatorul.
Robele mai „noi” cerceteaza codurile, cele mai „vechi”se plictisesc.
Urmeaza dosarele la ordin dar…totul se intrerupe, a intrat procurorul, gata, trecem la penale.
Dupa ce pleaca procurorul se reia ordinea si observi ca nr 20, pe care l-ai urmarit tu, se judeca pe 19,30.
Ca sfat pentru toti avocatii tineri, primul pas este sala de judecata.
Stai in sala si asa te familiarizezi cu termenii, cu formulele, auzi pledoarii, unele searbede si fara continut, altele sclipitoare si impresionante…interogatorii, pledoarii in contradictoriu, etc.
Daca ai pornit in avocatura din pasiune, in scurt timp vei ajunge sa nu mai vezi decat partea frumoasa a acestei profesii si vei dori sa fii ca roba aia…care asa frumos a stiut sa convinga pe toata lumea ca ea are dreptate.
Credeti-ma, oricat de mult doriti sa fiti ca roba aia, fara sa studiati nu se poate. Procedurile, in primul rand, apoi celelalte…apoi jurisprudenta, adica spete, dragii mei – si tot asa, niciodata nu e prea mult cat cititi. Studiul nu e pierdere de vreme. Luati cu voi codurile cand mergeti in sala si incercati sa va explicati de ce s-a procedat cum s-a procedat.
Nu uitati, nimeni nu s-a nascut invatat. Cu cat veti stapani mai bine materia cu atat sansele voastre vor creste.
Am vazut avocati tineri, care, cinste lor, s-au confruntat in fata instantei cu diverse probleme si au facut fata superb si pe altii care s-au balbait si au rasfoit cartile fara rezultat.
Ganditi-va cu care ati vrea sa semanati…
Multi dintre noi imprumuta din personalitatea maestrului – nu e rau…
Dar mai bine, fiti voi insiva!
Anca Popescu