România ar putea intra în cea mai mare criză alimentară de după 1990

România s-ar putea confrunta cu cea mai mare criză alimentară de după 1990, dacă nu se vor lua măsuri de natură fiscală pentru sectorul agricol şi dacă subvenţiile nu vor fi acordate la timp.

În cazul în care nu se vor acorda subvenţii în acest sector cel târziu la 15 ianuarie, terenurile agricole vor rămâne nefertilizate şi necultivate, iar agricultorii nu-şi vor putea desfăşura activitatea. În condiţiile în care băncile nu mai finanţează agricultura, în luna august ne vom confrunta cu cea mai mare criză alimentară din ’90 până acum”, a declarat, pentru NewsIn, preşedintele Interagro, Ioan Niculae.

În ciuda preţului scăzut al cerealelor, pentru aceste produse nu mai există cerere, în timp ce oferta înregistrează un excedent fără precedent. „De când a început să se manifeste criza financiară, vânzările de cerelale au scăzut cu aproximativ 80%. În aceste condiţii mă aştept ca, anul viitor, 60% dintre producătorii şi comercianţii de cereale din România să falimenteze”, a declarat preşedintele United Grain Grup, Gabriel Bărbălu.

Conform agricultorilor autohtoni, marii producători care domină piaţa internaţională blochează, prin oferta de preţ, piaţa externă, pe care mulţi dintre producătorii români activau cu succes. Problema este, spun producătorii, că şi piaţa internă este blocată.

Sectorul cerealelor este doar o componentă a agriculturii care suferă de pe urma crizei financiare globale. La rândul lor, procesatorii de carne întâmpină probleme grave. „În domeniul procesării cărnii de porc, efectele crizei economice se vor face simţite în primele luni ale anului viitor, cererea pentru carnea de porc specifică perioadei sărbătorilor menţinând piaţa de profil ridicată. Însă, începând cu primele luni ale anului viitor, ne vom vedea nevoiţi să reducem preţul cărnii cu 5% sau chiar mai mult, cererea pentru aceste produse reducându-se ca în cazul multor alte bunuri din industria agricolă”, a spus preşedintele Patronatului Român al Cărnii de Porc, Gheorghe Caruz.

Criza din agricultură a determinat furnizorii români de materie primă să ia măsuri de precauţie, dar, după cum spun cumpărătorii, prudenţa furnizorilor se traduce prin nişte schimbări de politică de marketing ce nu avantajează niciuna dintre părţi. „Furnizorii au început să ceară plata în avans. Nu-i condamnăm pentru măsurile de circumspecţie, însă procesatorii nu au cum să plătească în avans, în condiţiile economice actuale. În acest fel, furnizorul rămâne cu marfa în stoc, iar procesatorii nu mai produc, astfel că ambele părţi au de pierdut”, a declarat directorul executiv al Agro Internaţional, Mariana Grigore.

Potrivit preşedintelui Interagro, pentru evitarea unui colaps al sectorului, procesatorii şi comercianţii români din agricultură cer intervenţia de urgenţă a autorităţilor, prin măsuri fiscale şi acordarea de subvenţii, pentru o agricultură care, şi în condiţii economice normale, întâmpină probleme.

Potrivit lui Ioan Niculae, în România sunt lucrate doar cinci milioane din cele 9,3 milioane de hectare de teren agricol, ceea ce însemnă puţin peste 50% din suprafaţa totală, în condiţiile în care, în toate celelalte state comunitare, suprafaţa agricolă este cultivată în proporţie de 100%.

 

Sursa: NewsIn

Lasă un comentariu