Istoria accidentelor miniere din Romania a demonstrat ca toate anchetele deschise in urma tragediilor au avut ca rezultat doar amenzi aplicate conducerilor exploatarilor sau, cel mult, “pedepsirea” ortacilor morti in subteran.
Explozia din 2001 de la Vulcan, in care au murit 13 mineri, iar alti doi au fost grav raniti, a fost clasata ca accident de munca, iar procurorii au inceput goana dupa firmele-capusa care parazitau Compania Nationala a Huilei Petrosani, goana finalizata prin anchetarea a doi ingineri. La Petrila, in ultimii 25 de ani, s-au inregistrat cel putin 12 accidente, in care au murit peste 30 de mineri. Un singur dosar a fost deschis pe numele unui artificier, in rest au fost aplicate doar amenzi conducerii minei
♦ Inspectoratul Teritorial de Munca Hunedoara a efectuat ultimele verificari la mina Petrila la mijlocul lunii octombrie. Inspectorul-sef Iacob Ratiu ne-a declarat ca abatajul unde s-au produs cele doua explozii a fost deschis in 7 noiembrie, astfel ca frontul de lucru nu fusese verificat de inspectori. Directorul CNH, Daniel Surulescu, se afla in pelerinaj electoral, in timpul exploziilor, candidand din partea PNL. Surulescu, a carui sotie este grefier la Judecatoria Petrosani, a primit NUP intr-un dosar in care era cercetat pentru un contract pagubos
Compania Nationala a Huilei Petrosani a fost un adevarat corn al abundentei pentru afaceristi din zona – contracte paguboase, licitatii masluite, vanzari de utilaje, toate facute pe spatele ortacilor care si-au riscat vietile in subteran. Toate aspectele penale ale activitatii CNH au iesit la iveala abia dupa cate o tragedie de genul celei petrecute la Petrila. Cu toate acestea, dosarele penale deschise de autoritati, fie pentru infractiunile economice, fie pentru accidentele din mine, s-au inchis pe sest, de-a lungul timpului, dupa ce lacrimile rudelor se uscasera demult pe obraji, iar opinia publica isi indrepta atentia catre alte probleme cotidiene. Singurii vinovati erau tot mortii. Dosarul deschis pentru accidentul de la Petrila va ajunge in instanta cel mai probabil in primavara, cand noul guvern va fi deja format.
In august 2001, dupa tragicul accident de munca de la mina Vulcan, în care si-au pierdut viata 14 ortaci, a inceput goana autoritatilor dupa firmele-capusa care parazitau CNH Petrosani, care au devalizat compania prin vânzarea unor utilaje vechi, ruginite la pret de utilaje noi, cu complicitatea evidenta a sefilor CNH. Au urmat arestari spectaculoase, dar pentru o scurta perioada de timp, învinuitii fiind eliberati unul câte unul. În 2002, un nou accident de munca a zguduit mina Vulcan, atunci fiind ucisi într-o explozie 11 ortaci. O noua ancheta demarata de autoritati a ramas fara rezultat. Politistii din municipiul Petrosani au finalizat, in 2006, cercetarile într-un dosar legat de livrarea de piese uzate la Exploatarea Miniera Livezeni de catre doi dintre partenerii “strategici” ai CNH: firma fostului prefect PSD de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, adica SC “Gerom Invest” SA Petrosani, respectiv SC “Nicovala” SA Sighisoara. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lânga Judecatoria Petrosani cu propunere de trimitere în judecata pentru doua persoane cu functii de raspundere din cadrul minei – Laurean Nadasan, inginer-sef electromecanic la EM Livezeni, si Stefan Furdui, subinginer, conducator formatie lucru la sectorul electromecanic, pentru neglijenta în serviciu. Nu se mai stie nimic despre acest dosar. Cele doua firme care au livrat piesele uzate sunt în continuare parteneri ai CNH Petrosani.
(Andi Topala)
Singurele sanctiuni, amenzile
In perioada 2003-2004, inspectori de munca din cadrul ITM Hunedoara – Serviciul SSM Petrosani au desfasurat 14 controale la 8 unitati miniere din bazinul carbonifer Valea Jiului. Potrivit Autoritatii Nationale de Control, au fost dispuse 82 masuri pentru deficientele constatate la abatajele frontale cu banc de carbune subminat, cele mai frecvente fiind nerespectarea monografiei de armare, în sensul respectarii densitatii de sustinere si a cuplarii corespunzatoare a grinzilor GSA 1250 mm si GSA 570 mm, nerespectarea prevederilor proiectului-cadru al metodei de exploatare cu banc de carbune subminat si a prevederilor programelor de experimentare, precum si lipsa masurilor corespunzatoare de prevenire a focurilor de mina si de prevenire a prafului exploziv de carbune. La EM Vulcan, unitate care avea proiectata executia unui abataj cu banc de carbune subminat în blocul VI, sub o fosta zona de foc, s-a stabilit ca masura obligatorie avansarea lucrarilor de pregatire sub protectia unor foraje din care sa se preleveze probe de catre INSEMEX Petrosani, probe care sa infirme existenta unui foc de mina. La unitatile miniere controlate, au fost aplicate un numar de 7 amenzi contraventionale, în valoare de 145.000 lei, pentru deficientele constatate. Pentru cazurile în care s-a constatat existenta unui pericol iminent de producere a unui accident de munca, au fost întocmite 7 procese, verbale de sistare a activitatii.
sursa