Guvernul a adoptat, in sedinta de saptamana trecuta, o Ordonanta de urgenta pentru modificarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolventei, informeaza un comunicat al Ministerului Justitiei, emis luni.
Actul normativ nu a fost, inca, publicat in Monitorul Oficial.
Ministerul Justitiei precizeaza ca ordonanta de urgenta urmareste, in principal, „asigurarea aplicarii unitare si coerente a legislatiei insolventei si propune, in lumina practicii in materie, reconsiderarea unor solutii pentru a asigura respectarea principiului celeritatii procedurii, protectiei creditorilor si desfasurarii adecvate a activitatii practicienilor in insolventa.”
OUG adoptata de Guvern a modificat dispozitiile legale referitoare la citare si la comunicarea actelor de procedura in sensul celor retinute de Curtea Constitutionala in Decizia nr. 1137 din 4 decembrie 2007. Astfel, persoanele impotriva carora se va deschide o actiune potrivit dispozitiilor legii, ulterior deschiderii procedurii insolventei, vor beneficia de o prima comunicare a actelor de procedura potrivit Codului de procedura civila.
„In lumina aceleiasi decizii si avandu-se in vedere numeroasele semnale primite din practica, s-a apreciat ca la judecarea recursului trebuie sa se instituie garantii suplimentare pentru asigurarea accesului liber la justitie si a dreptului la aparare, chiar daca prin aceasta se prelungeste, intr-o masura rezonabila insa, durata procedurii”, se mai arata in acelasi comunicat.
In acest sens, ordonanta de urgenta a instituit o noua exceptie de la regula citarii partilor prin Buletinul insolventei in cazul solutionarii recursurilor impotriva hotararilor pronuntate de judecatorul sindic.
A fost introdusa, de asemenea, o reglementare expresa a sferei drepturilor pe care le are adunarea creditorilor in situatia in care numarul mic al creditorilor nu permite formarea unui comitet.
De asemenea, scrisoarea prin care creditorii isi pot exprima votul prin corespondentava putea fi comunicata pana in ziua fixata pentru exprimarea votului. Pana in prezent, aceeasta putea fi comunicata cu cel putin 5 zile inainte de data fixata pentru exprimarea votului.
In plus, a fost eliminata obligativitatea prezentei membrilor comitetului creditorilor pentru reunirea valabila a adunarii creditorilor si crearea posibilitatii reprezentarii salariatilor de catre un singur delegat.
Totodata, OUG mareste rolului persoanei care a declansat procedura, creditor sau debitor, in desemnarea administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu.
Avand in vedere ca numarul dosarelor de insolventa este in continuare in crestere, pentru a evita blocarea activitatii practicienilor in insolventa, a fost extinsa sfera surselor de finantare a fondului de lichidare.
Fondul va fi constituit si din sumele rezultate din preluarea a 1,5% a sumelor recuperate in cadrul procedurilor insolventa, inclusiv din bunurile obtinute din vanzarea bunurilor din averea debitorului.
Aceste sume vor fi virate in contul Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR) de catre administratorul judiciar sau, dupa caz, de catre lichidator