Traian Băsescu: Cred că previziunea Moody`s este cea mai corectă.Ce parare aveti?

„Nu avem dreptul să oprim reformele pe motiv de criză economică”, aceasta este părerea preşedintelui Traian Băsescu, care crede că previziunea făcută de Moody`s este cea mai corectă Problemele întâlnite sunt: pieţele, finanţarea producţiei şi lipsa mâinii de lucru calificate. Preşedintele a anunţat şi primele două teme pe care vrea să le discute cu viitorul premier: continuarea reformelor în administraţie şi în educaţie.

Într-un  moment în care se prefigurează tot mai clar efectele crizei, era normal să am consultări. Am experienţa discuţiilor cu reprezentanţi ai industriei şi, de regulă, problemele ridicate sunt de fiscalitate sau de modificări de legi. Din acest motiv, m-am deplasat într-un număr mare de instituţii pentru a putea preda viitorului guvern un portofoliu de informaţii şi de puncte de vedere astfel încât programul de guvernare care va fi aprobat de parlament să fie unul mai puţin teoretic care să diminueze efectele crizei economice globale. În societăţile vizitate, am văzut că sunt trei tipuri de probleme: pieţele interne şi externe care s-au contractat ca urmare a diminuării cererii, finanţarea producţiei, nivelul scăzut al calificării forţei de muncă angajate. În toate societăţile, problema slabei calificări a forţei de muncă este ridicată de manageri”, a spus preşedintele Traian Băsescu care a ţinut să menţioneze că deplasările sale prin ţară nu sunt „campanie electorală”.

   Fondul problemei este să asigurăm continuarea producţiei

Preşedintele a anunţat că în discuţiile cu managerii făcute împreună cu sindicatele s-au găsit şi unele soluţii. „Pentru industria chimică, societatea Azomureş, esenţial este ca agricultura să contracteze îngrăşăminte pentru anul viitor. Soluţiile văzute de managementul Dacia Piteşti au fost scutirea de plata taxei de primă înmatriculare şi redistribuirea cotei neconsumate de pe alte tipuri de autoturisme

http://www.realitatea.net/traian-basescu–cred-ca-previziunea-moodys-este-cea-mai-corecta_398251.html

Lasă un comentariu