Romania de astazi mai rau decat cea cu Ceausescu.Una votam, alta „se alege”

Promotorii actualului sistem de vot spun ca uninominalul nostru seamana cu cel german. Insa nici unul dintre sefii de grup parlamentar din Romania nu a fost in stare sa explice detaliat cum anume va functiona acest vot uninominal vicepresedintei deputatilor din Germania

 

 

Este un sistem electoral foarte apropiat, prin consecintele sale, de scrutinul electoral de lista, cum a fost si pana acum. Mai precis, doar candidaturile sunt uninominale. In Parlament ajunge ori candidatul ce si-a castigat net colegiul (cu peste 50% din voturi), ceea ce este putin probabil in majoritatea colegiilor, daca ne uitam la sondajele unor vedete politice precum premierul Tariceanu, fostul premier Adrian Nastase sau fostul ministru de interne Vasile Blaga.

Daca nu se castiga net un colegiu, va ajunge in Parlament cine „se nimereste”, in urma unui set foarte complicat de operatii matematice si de ordonare. Pentru ca atribuirea mandatelor, in afara cazului in care un candidat castiga net colegiul (peste 50% din voturi), se face pe baza rezultatelor la nivel national ale partidului pe care il reprezinta candidatul.

La ce foloseste schimbarea sistemului electoral?

Discutiile privitoare la introducerea sistemului de vot uninominal au inceput pornindu-se de la dezideratele responsabilizarii parlamentarilor, cresterii controlului electorilor asupra reprezentantilor lor si eliminarii negocierilor din interiorul partidelor pentru un loc eligibil pe lista de partid.

Din aceste trei deziderate, responsabilizarea este destul de greu de anticipat cum s-ar putea face, avand in vedere ca un ales care i-a dezamagit pe electori in cursul primului mandat poate sa candideze in alt colegiu si, chiar daca nici acolo nu ar obtine majoritatea, ar putea ajunge in parlament in urma complicatului proces de redistribuire, care prevede inclusiv intelegeri intre partide si trageri la sorti.

Al doilea deziderat nu este deloc influentat de noul sistem electoral, intrucat nu exista nici o prevedere legala pe baza careia votantii sa-l poata trage la raspundere pe parlamentar pentru activitatea sa. Mai precis, electorii dau alesilor un mandat in alb, iar reprezentantii vor vota conform directivelor de partid (caz in care votul pe liste de partid ar fi macar mai cinstit) sau potrivit bunului-plac (numit si constiinta).
 

http://www.frontnews.ro/politic/parlament/una-votam-alta-se-alege-17641

 

 

avocat@coltuc.ro

www.coltuc.ro

Un comentariu la „Romania de astazi mai rau decat cea cu Ceausescu.Una votam, alta „se alege””

  1. asa cum a zis Ilie Serbanescu, Romania este o republica bananiera, fara banane!
    Nu e nimic de comentat, este o rusine.. si obrezeala celor ales, si reales, care toti impreuna reprezinta cea mai mare gasca de corupti din toate timpurile, dovedeste ca U.E. este si o entitate de cacat.

Lasă un comentariu