DNA s-a dovedit inca o data o institutie politica

Social-democratul Adrian Năstase s-a prezentat miercuri la DNA, fiind citat în dosarul „Trofeul Calităţii”, în care procurorii cercetează modul de finanţare a campaniei sale electorale în 2004.

Adrian Năstase a declarat la ieşirea de la DNA că se aştepta să fie chemat de procurorii anticorupţie pentru că acest lucru se întâmplă de obicei când el sau partidul său înregistrează un succes.

Şeful DNA, Daniel Morar, a declarat miercuri la Realitatea FM, că dosarul „Trofeul Calităţii”, în care este cercetat Adrian Năstase, se referă la infracţiuni de drept comun, nu politice, el răspunzând astfel acuzaţiilor social-democratului care s-a plâns că a fost chemat la DNA din cauze politice.

Procurorul-şef a precizat că cercetările în cazul politicienilor intraţi în noul Parlament se vor desfăşura ca şi până acum. „O parte dintre aceşti oameni despre care vorbiţi, dacă nu chiar toţi, au fost parlamentari şi până acum şi cercetările s-au desfăşurat într-un ritm hai să spunem obişnuit. Deci acestea vor continua ca şi până acum, lucrurile nu se schimbă cu nimic. Dânşii au imunitate doar pentru situaţii de restrângeri de drepturi, adică arestare, reţinere şi percheziţii, alminteri nu este nevoie nici pentru procuror, nici pentru judecător de niciun aviz pentru cercetarea lor”, a declarat Morar la Realitatea FM.

Fostul premier a adăugat că nu a dat şi nu va da declaraţii procurorilor, singura soluţie pentru rezolvarea cauzei fiind trimiterea dosarului în instanţă.

Direcţia Naţională Anticorupţie i-a comunicat, pe 30 octombrie, fostului şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu, învinuită în dosarul „Trofeul Calităţii”, că i s-a pus sechestru aupra unui apartament, potrivit unor surse judiciare.

În data de 6 octombrie, fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Ileana Tureanu, s-a prezentat, la DNA, pentru a fi audiată în dosarul „Trofeul calităţii” în care este cercetat fostul premier Adrian Năstase. „Nu le-am fost de folos procurorilor, deoarece nu am participat la respectivele întruniri”, a declarat Tureanu. Fostul secretar de stat în guvernarea trecută a precizat că a fost citat ca martor în acest dosar.

Fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Sergiu Sechelariu, a fost şi el chemat, la începutul lunii octombrie, la DNA, tot în calitate de martor, în dosarul „Trofeul calităţii”.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii au reţinut în sarcina fostului preşedinte al PSD, Adrian Năstase, faptele prevăzute la art. 23, alin. C din Legea 656/2002, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, articol care prevede că „dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni” constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani

 

http://www.realitatea.net/justitie.html

 

 

 

avocat@coltuc.ro

www.coltuc.ro

Lasă un comentariu