Ministerul Educaţiei şi-a tras iaht de 1.000.000 €

Ambarcaţiunea, care stă deocamdată degeaba, la Tulcea, e destinată câtorva masteranzi din Iaşi, care vor să studieze fundul mării. Ministerul cheltuieşte încă un milion şi pe tractoare.

La începutul lunii noiembrie, o barcă nou-nouţă a fost ancorată în Portul Tulcea. Nu este vorba despre un moft al vreunui miliardar, ci despre una dintre achiziţiile trăsnite făcute în ultimii ani de Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT). Ambarcaţiunea a costat un milion de euro şi e burduşită de aparatură de cercetare destinată unui număr mic de iniţiaţi: masteranzii de la facultăţile de geografie şi istorie din Iaşi. Deşi iahtul reprezintă o cheltuială destul de importantă pentru un domeniu atât de sărac precum Educaţia, oficiali ai ministerului habar n-au ce au cumpărat, în frunte cu miniştrii care erau la cârma educaţiei în anii când s-au alocat fondurile, adică 2006-2008.

Tot la capitolul achiziţii de un milion de euro s-ar fi numărat anul acesta şi cele 54 de tractoare pentru care ministerul a făcut licitaţie, dar n-a avut noroc de o firmă serioasă care să deruleze proiectul. Milionul de euro s-a reportat pentru 2009.

Ministerul nu ştie ce a cumpărat

Laboratorul plutitor de geo-arheologie, care face parte din Platforma de Formare şi Cercetare Interdisciplinară Arheoinvest de la Iaşi, va fi baza de practică a masteranzilor şi doctoranzilor de la două facultăţi ieşene: de Geografie şi de Istorie. Despre ambarcaţiunea ce va sta toată iarna într-un garaj, în Portul Tulcea, fără să vadă luciul apei, ministerul nu are habar. „Ambarcaţiunea nu a fost din bani de la noi. În 2006 a fost un concurs de proiecte şi a câştigat Platforma de formare şi cercetare interdisciplinară. Noi încă de atunci am început să alocăm bani pentru platformă, dar finanţarea noastră nu a fost pentru ambarcaţiune“, susţine Mihaela Suciu, purtător de cuvânt al MECT.
O contrazice coordonatorul proiectului, Gheorghe Romanescu, amuzat de neştiinţa ministerului. „Banii sunt de la minister, daţi pentru Platforma de cercetare. Iahtul a costat 140.000 de euro, iar toată aparatura care este foarte complexă, cu toate dotările – aparatură de analiză a apei, de măsurare a caracteristicilor solului – au ajuns până la un milion de euro. Iahtul a fost cumpărat de la firma Mano Marine din Italia, prin licitaţie publică. Aparatura a fost licitată din Olanda“, susţine profesorul ieşean.

Adomniţei: „Se întâmplă multe în timpul mandatului“

Nici fostul ministru al educaţiei, Cristian Adomniţei, nu-şi aminteşte de finanţarea acestui proiect. „Este uman imposibil să-mi aduc aminte de un anumite proiect, din miile de obiective unde s-au dus bani de la minister. Se întâmplă multe în timpul mandatului unui ministru“, a declarat scurt Adomniţei.
 
„Nu cunosc. Există o comisie la nivel naţional care validează aceste proiecte de care nu ştie nici ministrul şi nici măcar secretarul de stat“, s-a disculpat şi fostul ministru, Mihail Hărdău.
 
Supraevaluat cu 50.000 de euro

Iahtul cumpărat de minister, din Italia, cu 140.000 de euro, este de tip 26.50 Cruiser. O astfel de ambarcaţiune costă mai puţin de 100.000 de euro, spun dealeri din branşă. „Preţul de plecare al unui iaht de tipul 26.50 Cruiser este de 92.100 de euro. Depinde de opţiunea celui care îl cumpără. Dacă vrea să-şi tuneze iahtul, să- şi mai pună GPS sau altă aparatură performantă, atunci poate ajunge şi chiar trece de 140.000 de euro“, explică Victor Solomon, agent de vânzări la Neptun Yacht Constanţa. Cheltuielile nu se opresc însă după achiziţionarea aparaturii, ambarcaţiunea având nevoie de fonduri chiar şi când nu este folosită.

Criza ţine iahtul la mal

Rodajul iahtului costă 7.000 de lei, bani pe care i-a scos din buzunar, pentru început, profesorul Romanescu

 

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/831080/EXCLUSIV-EVZ-Ministerul-Educatiei-si-a-tras-iaht-de-1000000-/

 

 

 

 

avocat@coltuc.ro

www.coltuc.ro

Lasă un comentariu