„Nu pot decât să le mulţumesc pentru că au avut încredere în mine chiar şi în condiţiile în care am fost reţinut şi, după aceea, cercetat în stare de arest”, a declarat Pop, care a venit la Prefectura Cluj, unde BEJ Cluj a înmânat certificatele, însoţit de doi poliţişti.

Virgil Pop consideră că va fi prezent în Parlament la depunerea jurământului. Întrebat dacă a depus o cerere în acest sens, deputatul ales a răspuns: „Este dreptul meu ca cetăţean, pentru că nu sunt singurul care este în ipostaza asta, doar că eu sunt considerat un pericol public aşa că…mare atenţie”.

„Sunt convins că este un caz fără precedent, dar asupra dosarului şi asupra acuzaţiilor nu vreau să fac nicio referire”, a mai afirmat deputatul de Turda, adăugând că nu este tratat preferenţial în arest şi împarte o celulă cu un alt arestat preventiv.

Întrebat de vinovăţia sa, Virgil Pop a afirmat că nu doreşte să facă nici un comentariu despre dosarul instrumentant de DNA – Serviciul Teritorial Cluj.

„Vă rog să îmi permiteţi să nu fac nicio declaraţie cu privire la dosarul care este pe rol. Va fi timp suficient ca să analizăm din punct de vedere moral acest dosar, sau aceste acuzaţii, iar din punct de vedere drept sunt organele competente care îşi vor face datoria”, a mai spus Pop.

Virgil Pop a fost ales în colegiu Turda cu 2.299 de voturi, adică 11,82% din sufragii. DNA susţine că Virgil Pop este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată şi ar fi cerut de la Petru Chiş 80.000 de euro.