Cel mai bun twiter din lume

“Prin Twitter, cei care ma cunosc pot avea acces la detaliile vietii mele de zi cu zi”, spune Mary Jones, mentionand insa ca are intotdeauna grija ca mesajele care o privesc strict pe ea sa poata ficitite numai de un grup restrans de persoane

Lansat in urma cu doi ani de zile, Twitter reprezinta o modalitate rapida de a informa membrii familiei, prietenii si colegii despre activitatile din anumite momente ale zilei, intr-un mesaj care nu depaseste 140 de caractere, mai putine decat incap intr-un mesaj obisnuit pe telefonul mobil.

“Pentru ca numarul de caractere este limitat, nu iti ia mult timp sa compui mesajul pentru microblog si, la fel ca in cazul chat-ului, poti raspunde imediat si poti avea discutii cu mai multe persoane in acelasi timp”, spune Henning Behme de la revista informatica iX, care apare la Hanovra. “Mi-ar fi foarte greu sa renunt sau sa inlocuiesc Twitter cu un alt serviciu similar, pentru ca aici sunt majoritatea prietenilor mei”, sustine Mary Jones.

Afirmatia ei e si un raspuns indirect la faptul ca in ultimele cateva luni, numarul de servicii online de microblogging, similare Twitter, a explodat. In martie, spre exemplu, dezvoltatorii de la Fuzz Artists, o companie care concepe aplicatii software dedicate industriei muzicale, s-au gandit sa creeze un Twitter pentru muzica.

“Lucram la un software prin care artistii independenti sa-si poata distribui online melodiile si am remarcat ca programatorii petreceau foarte mult timp pe Twitter”, explica Jeff Yasuda, directorul executiv al Fuzz Artists, cum i-a venit ideea retelei de microblogging Blip.fm. Pownce, Jaiku si Friendfeed sunt cateva dintre exemplele de microbloguri lansate in ultima perioada in limba engleza. Au aparut si variante in alte limbi, ca Frazr, Wamadu si Niimo, unde utilizatorii pot scrie mesaje scurte in limba germana.

Desi au aparut numeroase alte site-uri de microblogging, “Twitter ramane cel mai popular din lumea microbloggingului si are suficient potential pentru a deveni noul serviciu digital de comunicare in anii ce urmeaza”, sustine Behme. “In viitor, este posibil ca verbul to twitter sa se gaseasca in dictionar, asa cum s-a intamplat si cu verbul to google”, afirma jurnalistul german.

Interesul mai multor antreprenori de a intra pe nisa Twitter pare insa nejustificat din punctul de vedere al multor specialisti din domeniu, in conditiile in care, desi este folosit de 3,2 milioane de utilizatori, potrivit serviciului de monitorizare TwitDir, serviciul de microblogging nu are in acest moment un model de business viabil. Nici Twitter si nici cele mai multe dintre site-uri clona nu genereaza venituri, nici macar din publicitate online, iar problema este ca nici nu stiu cum sa schimbe aceasta situatie.

“Asemenea retelelor de telefonie sau internetului, valoarea businessului Twitter creste odata cu marirea numarului sau de utilizatori, deci cresterea se afla in topul prioritatilor Twitter”, explica Evand Williams, directorul executiv al companiei Twitter, cu sediul in San Francisco. “Daca am fi pierdut timpul sa scoatem bani de pe urma serviciului, el nu ar fi avut aceeasi calitate pe care o are acum si implicit nici acelasi numar de utilizatori”, continua Williams.

Directorul executiv al Twitter aminteste ca nici motorul de cautare Google, la fel ca si Twitter, nu a avut venituri la inceput, pana in momentul in care a descoperit un model de publicitate specific. Iar serviciul de microblogging exploreaza totusi diferite posibilitati de a genera venituri, una dintre posibilitati fiind introducerea, la inceputul anului viitor, a unei taxe pentru companiile care vor sa utilizeze serviciul ca pe un canal oficial de discutii cu clientii lor.

Site-urile ce vor sa concureze Twitter sunt si ele in cautarea unui model de business. De fapt, majoritatea lor spera chiar sa o ia inaintea popularului serviciu pe care-l concureaza si sa monetizeze mai rapid interesul utilizatorilor pentru microblogging. Yammer, spre exemplu, o copie a lui Twitter cu aproximativ 60.000 de utilizatori, a inceput sa aiba incasari la numai sase saptamani de la lansare. “Descoperirea unei modalitati de a face bani a fost o prioritate pentru Yammer”, spune David Sacks, directorul executiv al site-ului dedicat exclusiv companiilor.

In acest moment, Yammer este folosit de angajati din cadrul Cisco Systems, Xerox si Hewlett-Packard, companii care platesc pentru a-si putea crea propria retea privata de microblogging. “Pe internet sunt aproximativ 1,4 miliarde de potentiali clienti ai retelelor de microblogging si e imposibil ca toti sa utilizeze Twitter in mod exclusiv”, isi da cu parerea programatorul software Evan Prodromou, care a lansat Identi.ca, un site asemanator lui Twitter, la inceputul acestui an.

Spre deosebire de Twitter, care functioneaza doar in engleza si japoneza, Identi.ca poate fifolosit in 30 de limbi, dupa cum subliniaza Prodromou. Sesizand viteza cu care se extinde fenomenul de microblogging, marile companii de pe internet au inceput, la randul lor, sa reactioneze.

Spre exemplu, Google a achizitionat recent site-ul de microblogging Jaiku. Site-ul continua sa functioneze sub tutela celui ce l-a creat, Jyri Engestrom, dar Google a decis sa-l integreze intre retelele sale sociale, Orkut sau serviciul de mesagerie instantanee Google Talk. “Google nu e singura companie importanta care va incepe sa integreze microblogging-ul in serviciile proprii”, apreciaza Dan Thornton, director in cadrul companiei britanice Bauer Media.

“Vom vedea cum marile retele sociale precum Facebook sau MySpace incep sa integreze microblogging-ul, sub o forma sau alta, pe paginile lor de internet.” De fapt, Facebook a facut deja un prim pas in acest sens. Desi are integrata pe paginile sale o sectiune de genul Twitter, reteaua sociala a lui Mark Zuckerberg a facut recent o oferta de preluare pentru popularul site de microblogging, potrivit unor surse apropiate situatiei, care au preferat sa-si pastreze anonimatul.

Negocierile dintre cele doua companii au inceput la jumatatea lunii octombrie, dar au fost abandonate brusc in urma cu cateva saptamani din cauza faptului ca Twitter si Facebook nu au reusit sa se inteleaga asupra pretului de vanzare. In opinia conducerii Facebook, reteaua de microblogging ar valora 500 de milioane de dolari (aproape 390 de milioane de euro), un pret deloc de neglijat, mai ales ca Twitter este o afacere care nu genereaza inca niciun fel de venit si nici nu are inca un model de business definit.

Problema a fost insa faptul ca Facebook a facut aceasta oferta urmarind sa plateasca pro prietarilor Twitter pretul in actiuni si nu cu bani gheata, ceea ce se pare ca a starnit o adevarata controversa in randul managerilor celor doua companii. Mai exact, Facebook a oferit Twitter un anumit numar de actiuni care ar valora 500 de milioane de dolari, pe baza evaluarii retelei la 15 miliarde de dolari (11,6 miliarde de euro) in urma vanzarii unui pachet de 1,6% din actiuni catre Microsoft pentru 240 de milioane de dolari (187 de milioane de euro).

Conducerea Twitter a incercat sa obtina insa un numar mai mare de actiuni, sugerand ca actiunile Facebook sa fie evaluate la un pret mai mic, mai apropiat de valoarea de 5 miliarde de dolari (3,9 miliarde de euro) atribuita retelei de mai multi specialisti din piata, potrivit AllThingsD, site de stiri aflat sub umbrela Wall Street Journal. Cu alte cuvinte, la o valoare mai mica a Facebook, Twitter ar fiputut obtine mai multe actiuni in limita valorii de 500 de milioane de dolari decat in cazul evaluarii Facebook facute de Microsoft.
http://www.businessmagazin.ro/business-hi-tech/cine-l-prinde-primul-pe-twitter.html?5539;3581951

 

 

avocat@coltuc.ro

www.coltuc.ro

Lasă un comentariu