Incredibil!Presupusul organizator al atacurilor din 11 septembrie, fata in fata cu rudele victimelor

Presupusul organizator al atentatelor din 11 septembrie 2001, Khaled Cheikh Mohammed, va aparea luni in fata unui tribunal militar de la Guantanamo, unde se va confrunta pentru prima data cu rude ale victimelor, chiar daca acestea vor fi tinute la distanta de acuzat, relateaza AFP, potrivit NewsIn

 

Inchisi la baza de la Guantanamo, Mohammed si cei patru coacuzati vor trebui sa raspunda pentru acuzatia de crime de razboi si risca pedeapsa cu moartea.

Cinci rude ale unor persoane ucise la 11 septembrie vor asista la audierile preliminare complexe ce se vor desfasura timp de o saptamana. Una dintre audieri va viza examinarea unei motiuni a apararii, care cere anularea procesului, din cauza rolului unui fost consilier juridic al Pentagonului, generalul de brigada Thomas Hartmann, acuzat de mai multe ori ca a exercitat presiuni asupra procurorilor militari.

Mohammed, care a recunoscut ca a participat la mai multe atentate si care se apara singur, va pune sub semnul intrebarii inmpartialitatea judecatorului, colonelul Stephen Henley, care il inlocuieste pe colonelul Ralph Kohlmann, care s-a retras in aprilie. Acuzatii fara avocat au dreptul, la Guantanamo, sa conteste judecatorul si sa-i adreseze direct intrebari.

Potrivit Pentagonului, Mohammed este cel care a propus conceptul atentatelor lui Obama ben Laden, inca din 1996. Dupa ce a primit aprobarea liderului al-Qaida, el ar fi supervizat operatiunea, antrenand piratii aerului in Afganistan si Pakistan.

http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/International/113494/Presupusul-organizator-al-atacurilor-din-11-septembrie-fata-in-fata-cu-rudele-victimelor.html

 

avocat@coltuc.ro

www.coltuc.ro

Lasă un comentariu