Elevii joaca XXX si 0

Aud peste tot de „eleva porno“. Realitatea nici nu mai contează: că Alexandra a devenit sau nu actriţă, că s-a rezumat doar la un portofoliu deşucheat. Cum nu mai contează nici dacă, fără să fi apărut intr-o producţie pentru adulţi nesatisfăcuţi, adolescenta este deja numită „eleva porno“. Atata publicitate intr-o singură săptămană nu a avut nici

 

măcar Simona Sexual. Mai trec caţiva ani şi o s-o vedeţi pe mititica de azi la braţul viitorului preşedinte. Sau ca ministru al educaţiei. Că aşa se clădesc carierele, cu munci asidue, cu sudoare sau sudori, sau lăcătuşi, instalatori, ori ce-o mai vrea regizorul…

Sex-Ventura, adoptiva unui peşte

Am urmărit şi eu o emisiune in care apărea Alexandra, ca să spargă tăcerea, după ce o mai spărsese de cateva ori. Şi emisiunea, şi articolele din ziare, şi sudălmile semipsihopate ori comentariile au oscilat intre linşajul moral şi incurajarea promiscuităţii. Apărătorii marşau pe discriminare. Nu ştiu cum se face, dar discriminarea este mereu invocată pentru a argumenta libertinajul. In rest, elevul serios e „tocilar“, negrul este „cioroi“, ologul e „handicapat“, neoprotestantul este „pocăit“, credinciosul e „retardat religios“, varstnicul e „babalac uitat de moarte“. Nu a sesizat nimeni ridicolul: ştirile despre „eleva porno” apăreau cadrate, la asorteu desăvarşit, cu altele asemenea, care să iţi dea imbold la curvăsărie. Faci caz că o elevă vrea să joace in filme XXX, iar după aceea, la oră de după-amiază, ii arăţi fesele unei alte dive cu nimic mai prejos intru promiscuitate. Ori povesteşti despre oul lui Columbeanu şi gasca lui, despre profesoare porno, despre dascălul striper sau cel beţivan. Şi, ca să fie la unison, văd la un buletin de ştiri un filmuleţ de 10 secunde in care un elev ii dă jos pantalonii profesorului care tocmai scria un text pe tablă. Filmuleţul este difuzat de cateva ori, insoţit de surasul candid al crainicei, şi atat. Fără comentarii, fără pilde, fără invăţăminte de tras. Nu e timp, toate privirile sunt intoarse spre glamour-ul divei porno in devenire.

Capra neagră a şcolii

La emisiunea la care Alexandra a rupt tăcerea apărea şi un profesor respectabil, de şcoală veche, care a declarat senin că fata e majoră şi că face ce vrea in timpul liber. Sunt curioasă dacă ar fi fost la fel de senin in cazul in care era vorba despre propria fiică. Sigur că fata are voie să facă orice şi că are şi dreptul la studii! Dar merge fata mea la şcoală şi, in pauză, diva ii povesteşte cam ce mai face ea pe la filmări, cu cine şi cum, ce bine este să caştigi 10.000 de euro pe lună… Un părinte care nu işi pune asemenea probleme ar merita decăzut din drepturi. Am auzit şi fraze de genul „altele fac sex oral in toaleta şcolii şi nu le mai daţi afară!” Vrand a se da de inţeles că, in faţa valului agresiv al dezmăţului, profesorii trebuie să işi declare nevolnicia. Sunt fete care, pană in clasa a opta, acumulează avorturi cu repeziciunea cu care Steaua adună goluri pe sfert de oră. Cu toate aceste, nu exmatricularea şi nu mutarea disciplinară reprezintă soluţia. Şi apoi, nu toate unităţile de invăţămant au specificat in regulament acea clauză morală? Sau la unele e „mai morală” decat la altele? A exmatricula un elev din acest motiv nu face altceva decat să-i adancească prăpastia pe fundul căreia zace cu picioarele rupte. Va invăţa eleva pe pielea ei că, in industria in care intră, regulile trebuie respectate,… cu sfinţenie. Atata sfinţenie cată permite pornografia

http://arges.ghimpele.ro/index.php?cat=afisare&rubrica=gogule_main&id=11436

Lasă un comentariu