Accidentele nucleare grave nu sunt acoperite de fondurile publice

Oamenii sunt obligaţi să-şi reconstruiască singuri viaţa în cazul unui accident nuclear majorToată lumea e conştientă că industria nucleară are o mare responsabilitate asupra mediului înconjurător. Această industrie trebuie să respecte principiul „poluatorul este plătitorul”. Legislaţia europeană

 

afirmă că dezastrele provocate de accidentele nucleare trebuie „răscumpărate” din fonduri publice. Însă catastrofele nucleare foarte grave, de nivelul celei de la Cernobîl (1986) nu sunt acoperite de aceste garanţii publice.
În Europa, exploatanţii instalaţiilor nucleare (publice sau private, civile sau militare) sunt acoperiţi prin Convenţia de la Paris din 29 iulie 1960, prin Convenţia complementară de la Bruxelles din 31 ianuarie 1963, prin Protocolul din 16 noiembrie 1982, apoi cel din februarie 2004 care modifică această Convenţie. Aceste texte prevăd ca reparaţia daunelor provocate de un accident nuclear să fie efectuată din fonduri publice, în cazul în care daunele ar depăşi suma totală acoperită de asigurarea sau garanţia financiară a exploatatorului.
De fapt, aceste garanţii publice nu se aplică decât în cazul accidentelor nucleare de nivel inferior sau egale cu treapta 5 pe scara Agenţiei internaţionale a energiei atomice, care urcă până la nivelul 7. Catastrofa din Cernobîl a fost de nivelul 7, în timp ce accidentul de la Three Mile Island (Statele-Unite, 1979) a fost de nivelul 5, precum şi cel din Marea Britanie de la Windscale (1957), iar cel de la Saint-Laurent-des-eaux (Franţa, 1980) de nivelul 4. Nici măcar Statele-Unite nu acoperă accidentele de nivelul 6 şi 7. Aceasta înseamnă că imensele consecinţe ale unor asemenea accidente vor fi suportate de către victime. Posibilitatea apariţiei în viitor a unor accidente de nivelul 6 şi 7 ar trebui să fie recunoscută şi luată în calcul de către industria nucleară.
O soluţie echitabilă în privinţa accidentelor nucleare a fost propusă de către doi economişti germani. Soluţia constă în aplicarea principiului „poluatorul este plătitorul” prin preluarea unei taxe de un euro-cent pe kWh produs de fiecare reactor nuclear din lume. În anul 2000, producţia nucleară primară de electricitate generată de 440 de reactoare din lume a fost de 2586 TWh (2586 x 10 la puterea 9 kWh). Fondurile astfel constituite prin sumele culese în urma operaţiunilor nucleare s-ar ridica la mai mult de 25 de milioane de euro pe an. În 20 de ani, suma totală a acestor fonduri ar fi destul de mare pentru a putea fi indemnizate victimele şi pentru a acoperi celelalte costuri ale unui accident nuclear major. Nu ne rămâne decât să sperăm că soluţia celor doi economişti germani va fi luată în consideraţie de către autorităţile abilitate şi că va fi operaţională cât mai repede.

Sursa: www.actu-environnement.com

Lasă un comentariu