– concluziile analizei gradului de adancire a crizei financiare si economice in luna octombrie, care releva o scadere importanta a pietelor auto si a productiei industriei furnizoare, precum si masurile de sustinere a sectorului de automobile, afectat de criza financiara internationala;
– faptul ca Guvernul Romaniei se preocupa de luarea masurilor care sa asigure pastrarea locurilor de munca in economia romaneasca, iar la un loc de munca in industria constructoare sunt 4 locuri de munca in industria furnizoare,
tinand cont de faptul ca toate aceste elemente constituie situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata si totodata avand in vedere ca aceste elemente vizeaza interesul public si constituie situatii de urgenta si extraordinare, a caror reglementare nu poate fi amanata,
in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. I. – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2008 pentru stabilirea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 825 din 8 decembrie 2008, se abroga.
Art. II. – Anexele nr. 1, 2 si 3 la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, se modifica si se inlocuiesc cu anexele nr. 1, 2 si 3 care fac parte integranta din prezenta ordonanta de urgenta.
Art. III. – (1) Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2.000 cmc, precum si toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se inmatriculeaza pentru prima data in Romania sau in alte state membre ale Uniunii Europene in perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se excepteaza de la obligatia de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilita potrivit prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008.
(2) Autovehiculelor M1 cu norma de poluare Euro 4 a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2.000 cmc, precum si tuturor autovehiculelor N1 cu norma de poluare Euro 4, inmatriculate pentru prima data in afara Uniunii Europene si care se inmatriculeaza in Romania, li se aplica taxele prevazute in anexele nr. 1 si 2.
Art. IV. – (1) In cazul taxelor pe poluare pentru autovehicule platite potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 208/2008, diferenta intre taxa stabilita potrivit respectivei ordonante de urgenta si taxa stabilita potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, in vigoare pana la data publicarii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 208/2008, se restituie. Procedura de restituire se va stabili prin ordin comun al ministrului mediului si dezvoltarii durabile si al ministrului economiei si finantelor in termen de 30 de zile de la data publicarii prezentei ordonante de urgenta.
(2) Intre data intrarii in vigoare a prevederilor art. I din prezenta ordonanta de urgenta si 14 decembrie 2008 inclusiv se aplica nivelurile taxei prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum era in vigoare inainte de modificarea sa prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 208/2008.
(3) Procedura de inmatriculare a autovehiculelor se considera initiata la data depunerii documentelor prevazute la art. 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008. Contribuabililor li se aplica regimul juridic in vigoare la data depunerii documentelor prevazute la art. 5 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008.
(4) Prevederile art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 se aplica raportat la nivelul taxei pe poluare pentru autovehicule in vigoare la data de 1 iulie 2008.