Concluzia controlului: „Fapta descrisa constituie contraventie” si a fost sanctionata operativ cu 2.500 de lei.
In legatura cu articolele in baza carora a fost amendata firma, acestea spun ca „in orice factura, oferta, comanda, tarif, prospect si alte documente intrebuintate in comert”, firmele trebuie sa faca publice aceste date. Legea nu face referire expresa la pagina de Internet, ceea ce inseamna ca reprezentantii Garzii Financiare au adaptat expresia „prospect si alte documente intrebuintate in comert”. „Pe mine cand m-au amendat, mi-au aratat niste hartii in care figura si pagina de Internet. Ca sa nu ma mai complic, am platit amenda”, a declarat pentru Cotidianul Lucian Daineanu, administratorul firmei amendate. Ca sa fie categorici, cei doi comisari au precizat in procesul-verbal ca delictul constatat are „caracter de continuitate in perioada februarie 2008-15.10.2008”. „Teoretic, caracterul de continuitate e atunci cand ai fost controlat, ti s-a cerut sa remediezi greseala si ai primit avertisment. Iar cand esti controlat a doua oara si nu ai indreptat greseala, atunci esti amendat. Eu am fost amendat din prima, pentru o chestie banala pe care am remediat-o intre timp . Ei m-au intrebat pur si simplu de cand am pagina de Internet. Le-am aratat documentele din care reiesea ca am pagina de Internet din februarie. De aceea au trecut ei in procesul-verbal acea perioada”, explica Lucian Daineanu.
El a precizat ca, in ultimele luni, comisarii Garzii Financiare Bucuresti au controlat firma sa din doua in doua saptamani. „Cred ca si-au facut abonament la noi, la firma. In octombrie, cand ne-au amendat pentru ca nu am publicat pe site-ul firmei noastre acele date, nu au gasit alte nereguli, desi ne-au cerut si le-am pus la dispozitie toate documentele. Dupa acel control din octombrie, la doua saptamani au venit iarasi. Nu au gasit nimic. Acum cateva zile, au venit din nou in control si ne-au cerut sa verifice niste documente privind un import. Concluzia e ca acesti comisari cauta pana gasesc ceva, cat de mic, pentru a avea motiv sa te amendeze”, afirma Lucian Daineanu.
Adrian Cucu, seful Garzii Financiare, a declarat pentru Cotidianul ca nu este de acord cu acest gen de amenzi. „Dezaprob total astfel de sanctiuni. Aceste amenzi nu sunt abuzive, deoarece sunt stipulate in lege . Eu insa nu sunt de acord cu ele, deoarece consider ca prioritatea noastra e cu totul alta. Astfel de amenzi nu caracterizeaza activitatea Garzii Financiare Bucuresti”, e de parere Adrian Cucu. Patronii firmelor bucurestene care au fost amendati pentru astfel de motive sustin ca aceasta procedura este practicata de mai multi comisari pentru a-si rotunji veniturile, din primele pe care le primesc ca recompensa pentru amenzile date. „Exista in lege stipulate prime, care reprezinta un anumit procent din amenzile date. Deci comisarii primesc niste prime in functie de cuantumul amenzilor date”, a explicat Adrian Cucu.
Sursa : Cotidianul
Ţi-a plăcut articolul? Votează, comentează sau trimite mai departe.