Mari scandaluri în justiţie din 2008

Dosarul care pute. Mai bine de un an de când cetăţenii înghit „CALTABOŞUL“Foştii miniştri ai Agriculturii, Decebal Traian Remeş şi Ioan Mureşan, împreună cu denunţătorul Gheorghe Ciorbă, au cerut, ieri, judecătorilor Înaltei Curţi, prin intermediul avocaţilor, ca dosarul în care sunt inculpaţi să

 

 

 

se întoarcă la DNA, pe motiv că nu ar fi fost sesizată legal instanţa. Avocaţii lui Mureşan şi Ciorbă au declarat în instanţă că procurorii nu le-au arătat clienţilor lor procesul-verbal referitor la interceptările convorbirilor, convorbiri care ar fi fost înregistrate doar de denunţător, nu şi de DNA. În acest fel, inculpaţilor le-a fost încălcat dreptul la apărare, mai susţin apărătorii acestora. În acelaşi timp, procurorul care reprezintă DNA în instanţă a declarat că toţi inculpaţii şi-au văzut dosarele penale, precizând că Ioan Mureşan a fost la DNA de 23 de ori, în timpul anchetei. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au rămas în pronunţare.

Cum se încălzeşte Ciorba la Parchet

Reamintim că martorul denunţător în dosarul „Caltaboşul“, Gheorghe Ciorbă, s-a prezentat pentru prima dată la procesul în care Ioan Avram Mureşan şi Decebal Traian Remeş sunt acuzaţi de fapte de corupţie pe 5 noiembrie. Procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, pe 9 iunie, pe foştii miniştri ai agriculturii, Decebal Traian Remeş şi Ioan Mureşan – primul, pentru trafic de influenţă, iar cel de-al doilea, pentru complicitate la cumpărare de influenţă, în formă continuată.

Decebal şi Traian se zvârcolesc în corpul lui Remeş

Procesul în care fostul ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeş, este acuzat de trafic de influenţă fusese amânat, pentru 16 decembrie, după ce avocatul denunţătorului Gheorghe Ciorbă a cerut timp pentru a pregăti apărarea acestuia.

Cât de grasă trebuie să fie şpaga ca să ajungi la nasul unui ministru

Omul de afaceri Gheorghe Ciorbă ar fi oferit, prin intermediul lui Mureşan, ministrului Agriculturii Remeş, şi un autoturism de lux marca „Audi Q7” în valoare de 65.000 de euro, fiind extrem de interesat în câştigarea licitaţiei de la I.T.R.S.V. Râmnicu Vâlcea. La data de 6 octombrie 2007, procurorii l-au reţinut pe Ioan Mureşan, pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunerea luării măsurii arestării preventive. Instanţa a dispus înlocuirea arestării preventive cu obligarea inculpatului de a nu părăsi localitatea. La data de 3 ianuarie 2008, aceasta a fost înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, valabilă până la 1 iulie 2008. La data de 10 martie 2008, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra imobilului situat în municipiul Baia Mare, aparţinând lui Remeş, în vederea confiscării sumelor care au reprezentat obiectul infracţiunii de trafic de influenţă.

Săpături în buzunarul lui Ioan Avram Mureşan. „AGRICULTORUL“ a deturnat fonduri de 23 de miliarde de lei

Fostul ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureşan, este responsabil pentru un împrumut nerambursabil primit din partea SUA care a avut altă destinaţie decât se prevedea în acordul semnat de Guvernul României cu americanii. Aprape 23 de miliarde de lei vechi au fost schimbate în valută şi transferate în contul unui offshore din Cipru. 22.938.860.000 de lei vechi din fondul de contrapartidă au fost schimbate în 1.246.000 de dolari, din care 1.240.558.91 dolari au fost transferaţi în contul unui offshore din Cipru, Caltech Trading LTD, cu titlu de servicii consultanţă.

Triunghiul bermudelor: SUA-România-Cipru

Expertul arată că fostul ministru al Agriculturii se numără printre cei responsabili pentru „nerespectarea destinaţiei fondului stabilit prin HG 949/1999, în accepţiunea că aceasta a fost emisă cu respectarea prevederilor acordului încheiat între Guvernul României şi SUA“.

Un nebun pe o tablă măsluită, veche de 16 ani

Printr-un acord din 15 decembrie 1992, România şi SUA au stabilit ca ţara noastră să beneficieze de un credit nerambursabil în valoare de 10 milioane de dolari, sumă necesară pentru importul de mărfuri. În cadrul acestui acord, Guvernul României, în calitate de beneficiar, era reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF), iar cel american, de Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională (AID).

DNA, călare pe Mureşan şi „iobagii“ lui

Procesul, amânat de mai multe ori din cauza lipsei expertizei, a fost reluat în data de 21 noiembrie şi, cu viteza melcului, este încăpe rol.

Prizatul dăunează grav statutului politic. CRISTIAN DAVID s-a jucat cu drogurile şi a ajuns ministru la Interne

Fostul şef al Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), Pavel Abraham, l-a lovit pe ministrul Internelor, Cristian David, acolo unde doare mai tare, la integritate. Se pare că ministrul nu are deloc coloană vertebrală şi ar fi fost implicat în dosarul unui traficant olandez de droguri de mare risc, după ce, într-o percheziţie efectuată la domiciului său, poliţiştii ar fi găsit LSD, amfetamină şi cocaină. Potrivit lui Abraham, la locuinţa actualului ministru al Internelor ar fi fost găsite, în urma percheziţiei care a avut loc în anul 1995, cantităţi importante de droguri de mare risc: LSD (10 pastile), amfetamină (9 comprimate) şi cocaină (0,4 gr).

Dualitatea lui Cristian

Cristian David, cel pe care cu toţii îl cunoaştem ca fiind ministrul Internelor, ascunde de şapte ani încoace trecutul său pe care probabil a dorit să îl îngroape odată cu schimbarea numelui. Fostul şef al Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) susţine că actualul ministru al Internelor se numea Cristian Troacă, el schimbându-şi numele în 2001, odată cu prima căsătorie. „Vin cu aceste lucruri, acum, fiindcă nu am făcut legătura dintre numele Troacă şi David decât în momentul în care am observat că acesta mă evita cu obstinaţie. Lucrul mi s-a părut total nefiresc, în condiţiile în care eram secretar de stat la Interne. Atunci am început să caut să văd ce are cu mine şi de ce mă ocoleşte. Am făcut aceste dezvăluiri, fiindcă Cristian David ocupa un minister foarte important. Dacă era ministrul Agriculturii poate aş fi tăcut, dar ocupă o poziţie vitală şi este o persoană şantajabilă”, a mai spus Abraham.

Fum de iarbă peste trecutul ministrului

Abraham a povestit că actualul ministru al Internelor era, în 1995, director al firmei Van Soestbergen Import Export, fiind partener în firmă cu olandezul de la care vine numele SRL-ului. Van Soestbergen era urmărit de Brigada Antidrog, deoarece era bănuit că se ocupa cu traficul de droguri. După descinderea făcută de poliţie, în garsoniera unde locuia olandezul, şi după găsirea drogurilor, Cristian David ar fi dat mai multe declaraţii unde ar fi recunoscut, potrivit lui Pavel Abraham, că ar fi fumat ocazional droguri, alături de prietena lui de atunci, fiindcă aceasta „traversa o depresie”.

David suferă de amnezie

Ministrul David a spus că nu îşi mai aminteşte cu exactitate ce a scris în acele declaraţii şi că a fost audiat în calitate de martor în dosarul despre care vorbeşte Abraham. În plus, David susţine că locuinţa în care au fost găsite drogurile nu era a lui, ci a prietenei sale şi că era închiriată partenerului său olandez.

SRI, tras în piept de mafioţii italieni. VIRGIL MĂGUREANU, „cumpărat“ cu un ceas, un aparat de bronzat şi o maşină

Fostul director al Serviciului Român de Informaţii, Virgil Măgureanu, este cercetat penal de procurorii anticorupţie, pentru că ar fi primit, în anul 1995, de la mai mulţi oameni de afaceri italieni un autoturism de lux, un aparat de bronzat şi un ceas de firmă. Pentru că ştie cum e cu aceste „chestiuni delicate“ le-a mascat şi le-a ţinut sub secret.

Dosarul slăbiciunilor

Fără a avea calitatea de învinuit, fostul director al SRI este cercetat de procurorii secţiei I a DNA într-un dosar disjuns din cel al colonelului (r) Corneliu Păltânea, fostul şef al secţiei de informaţii a SRI Prahova, ofiţer trimis în judecată în februarie 2006, pentru luare de mită şi trafic cu produse petroliere. Potrivit datelor din dosarul disjuns, relaţia dintre Măgureanu şi afaceriştii italieni ar fi început în anul 1993, când George Alexandrescu, un apropiat al lui Măgureanu, le-ar fi făcut cunoştinţă. Potrivit unor surse judiciare, primele contacte au avut loc la Bucureşti, fostul director al SRI dispunând cazarea repetată a afaceriştilor în diferite locaţii aparţinând RA-APPS, regie condusă, la data respectivă, de Ioan Hidegcutti.

Generalii SRI au fost şi fraieriţi, şi cu banii luaţi

„Investitorii“ italieni voiau să transfere în România un atelier de montare a blindajului pe maşinile destinate transportului de valori. Maşinile, odată echipate, urmau să fie vândute băncilor româneşti. Virgil Măgureanu şi Corneliu Păltânea au intervenit pe lângă conducerile a şapte bănci, printre care Banca Naţională a României (BNR) şi Bancorex, pentru a determina achiziţia de maşini blindate pentru transport valori, fără licitaţie, de la firma italiană. În scurt timp, SC Blind a obţinut 100 de contracte pentru tot atâtea maşini blindate. După ce au încasat banii în avans, investitorii italienii s-au făcut nevăzuţi, nu înainte de a răsplăti intervenţiile celor doi ofiţeri SRI.

Michele Pizzato, deţinutul care a jucat SRI-ul pe degete

Societatea comercială controlată de prietenul lui Măgureanu, SC Blind Construcţii Blindaje, a fost înregistrată la data de 28 decembrie 1994. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului (RC), sediul firmei era în satul Colanu, comuna Ulmi, din judeţul Dâmboviţa. O mare parte din banii încasaţi de la cele şapte bănci româneşti au ajuns la Michele Pizzato, membru al grupului de afacerişti italieni.

Ceasul primit şpagă a început să ticăie

Potrivit cazierului trimis de autorităţile italliene, Pizzato este un fost deţinut, condamnat în baza legii antimafie din Italia. După ce a plecat din România, a pierdut într-un cazinou toţi banii câştigaţi prin înşelăciune. Alţi membri ai reţelei italienilor, printre care Mauro Guerreta, Emalisa Brocolato şi Sergio Pilerri au părăsit şi ei România, după încheierea tranzacţiilor. Fostul director al SRI, susţine, însă, că toate aceste fapte sunt nişte „bazaconii“. Deşi neagă, se pare că lui Măgureanu i-a sunat ceasul.

Lasă un comentariu