Modificarile aduse de ANPC reglementarilor privind creditarea populatiei sunt in continuare criticate de bancheri, care avertizeaza ca unele prevederi vor afecta negativ clientii. Acestia ar putea fi obligati sa achite intreaga suma anticipat, in cazul in care comisioanele se modifica pe parcurs.
Printre modificarile aduse de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor se numara obligatia bancilor de a oferi mai multa transparenta pentru costurile pe care un client le suporta atunci cand contracteaza un imprumut.
Noile prevederi fac referire nu numai la comisioanele creditului dar, spre exemplu, si la comisioanele aferente contului curent pe care clientul trebuie sa il deschida atunci cand obtine un imprumut. Acestea pot fi modificate numai in cazul in care clientul semneaza un act aditional, ca urmare a unei
notificari din partea bancii.
In cazul in care clientul nu va semna acest act sau nici nu va raspunde notificarii, banca nu va putea aplica procedura acceptarii tacite.
„Daca clientul nu accepta noile prevederi si nu semneaza actul aditional, bancile au o singura solutie viabila: sa invoce clauza de lichidare anticipata a creditului si sa oblige clientul sa ramburseze toata suma odata”, a precizat un bancher pentru Conso.
El a precizat ca sunt situatii cand costurile initiale nu pot fi mentinute, deoarece acest lucru poate insemna la un moment dat pierderi importante pentru banca.
„Banca nu poate sa mentina un comision de administrare de cont curent de 1 leu /luna timp de 30 ani, luand in calcul majorarea costurilor de functionare a sistemului”, a adaugat reprezentantul bancii.
Ţi-a plăcut articolul? Votează, comentează sau trimite mai departe.