Dreptul comercial este acea ramura de drept privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice ce reglementeaza relatiile sociale, patrimoniale si personal nepatrimoniale din sfera activitatii de comert,
relatii care se nasc intre persoane care au calitatea de comerciant. Astfel, in exprimare sintetica, dreptul comercial este acea ramura a dreptului privat care reglementeaza materia comerciala.
Determinarea obiectului dreptului comercial se poate face in functie de optiunea legiuitorului pentru un anumit sistem. In conceptia clasica exista doua concepte care permit determinarea obiectului dreptului comercial: Sistemul subiectiv, potrivit caruia dreptul comercial este considerat ca avand obiect normele juridice „carora le sunt supusi comerciantii”. Sistemul obiectiv, in conformitate cu care dreptul comercial este considerat ca avand drept obiect normele juridice „aplicabile comertului”, adica acelor fapte, operatiuni si acte calificate de lege ca fapte de comert, indiferent de persoana care le savarseste. Codul comercial roman, precizand in articolul 3 care sunt actele juridice, faptele si operatiunile considerate fapte de comert, are la baza sistemul obiectiv. Normele juridice ale dreptului comercial au ca obiect de reglementare relatiile sociale patrimoniale care prezinta caracter comercial si in secundar relatiile personal nepatrimoniale. Relatiile personal nepatrimoniale referitoare la atribute de identificare ale comerciantilor persoane fizice sau persoane juridice (numele comercial, emblema etc.), in dreptul comercial dobandesc natura patrimoniala.
Dreptul comercial este o ramura de drept privat autonoma, raspunzand unor nevoi reale care pot fi satisfacute printr-o reglementare speciala a activitatii comerciale; el se afla in anumite corelatii cu celelalte ramuri ale dreptului privat. Raportul dintre dreptul comercial si dreptul civil Dreptul civil reprezinta „dreptul comun” pentru toate ramurile de drept privat, deci si pentru dreptul comercial. Dispozitiile din dreptul comercial se completeaza facandu-se trimitere la dreptul civil. De exemplu, Legea societatilor comerciale nr. 31/1990, republicata, se completeaza cu dispozitiile Decretului nr. 31/1954 privitoare la persoana juridica; dispozitiile din Codul comercial referitoare la contractul de vanzare-cumparare se completeaza cu cele din Codul civil privind vanzarea-cumpararea cu caracter civil etc.
Potrivit articolului 1 din Codul comercial: „In comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune, se aplica Codicele civil”. Din interpretarea literala a acestui articol, reiese ca izvoarele dreptului comercial sunt Codul comercial si Codul civil; prin interpretarea extensiva a articolului, deoarece nu tot dreptul comercial se afla in Codul comercial, intelegem ca principalul izvor al dreptului comercial il constituie legile comerciale, cuprinzand atat Codul comercial, dar si legile comerciale speciale. Tot astfel vom concluziona ca un alt izvor il constituie legea civila, prin care intelegem atat Codul civil, dar si legile civile speciale.
Subiectele in dreptul comercial, in mod traditional, sunt participantii la raporturile juridice de drept comercial, fie ca sunt persoane fizice, fie ca sunt persoane juridice. Potrivit Codului comercial roman, subiecte ale raporturilor juridice comerciale pot fi atat comerciantii cat si necomerciantii. In articolul 7 Cod comercial se prevede: „Sunt comercianti aceia care fac fapte de comert avand comertul ca profesiune obisnuita si societatile comerciale.”
Persoanele fizice au calitatea de comerciant daca savarsesc fapte de comert cu caracter profesional. Potrivit Codului comercial, comerciantul persoana fizica este definit prin apartenenta sa la un anumit grup profesional si prin faptele de comert pe care le savarseste. Comerciantul persoana fizica are calitatea de comerciant si atunci cand realizeaza aceasta activitate in cadrul unei asociatii familiale, in conditiile Decretului-lege nr. 54/1990, sau al unei societati in participatiune, in conditiile articolului 251 Cod comercial.
In privinta Societatilor comerciale, Codul comercial precizeaza ca ele au calitatea de comerciant. In conceptia legiuitorului, prin societati comerciale intelegem societatile constituite conform Legii nr. 31/1990 republicata. In al doilea rand, in Legea nr. 26/1990, republicata si in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 76/2001 se include in categoria comerciantilor inca doua categorii de subiecte ale raporturilor de drept comercial:
Conform articolului 7 Cod comercial, „Sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, avand comertul ca profesiune obisnuita…” Coroborand aceasta dispozitie cu cele cuprinse in Legea nr. 507/2002, comerciantul persoana fizica poate fi definit ca acea persoana cetatean roman sau cetatean al statelor membre ale Uniunii Europene si ai celorlalte state apartinand spatiului economic european care, avand capacitatea juridica prevazuta de lege, savarseste in mod obisnuit, cu titlu de profesie, fapte de comert in nume propriu si pe riscul sau, obtinand in prealabil autorizatia prevazuta de lege si care raspunde in mod nelimitat pentru obligatiile asumate.
Persoanele fizice pot fi comercianti daca au capacitatea de exercitiu deplina, deci daca au implinit varsta de 18 ani. Femeie maritata pana la implinirea varstei de 18 ani, desi are capacitatea de exercitiu deplina pentru actele de drept civil, totusi nu poate fi comerciant. Minorii si persoanele puse sub interdictie nu pot fi comercianti. Legea nr. 507/2002 permite ca persoanele care au implinit varsta de 16 ani sa fie angajate cu contract individual de munca in cadrul asociatiilor familiale. In conceptia Codului comercial, incapacitatea minorului priveste „inceperea comertului” cand minorul mosteneste un fond de comert, continuarea comertului in numele minorului se face de parinti sau, dupa caz, tutore. Potrivit art. 14 C.com. interzisul (alienat mintal) nu poate continua comertul, eventual in cazul mostenirii unui fond de comert, acesta trebuie sa fie supus lichidarii.
Bibliografie