Prezenta decizie are ca obiect stabilirea cadrului general de operare si utilizare ale sistemului „Ghiseul virtual de plati”, precum si reglementarea procedurii de selectie in vederea eliberarii unei licente prin care se acorda
dreptul exclusiv de procesare a platilor electronice cu card in cadrul „Ghiseului virtual de plati”.
(2) „Ghiseul virtual de plati”, denumit in continuare Ghiseul, reprezinta sistemul informatic de utilitate publica, parte a sistemului e-guvernare, prin intermediul caruia persoanele fizice si juridice pot efectua plati electronice cu cardul catre autoritatile administratiei publice centrale si locale din Romania.
(3) Utilizarea Ghiseului se realizeaza in vederea atingerii urmatoarelor obiective:
a) imbunatatirea relatiei persoanelor fizice si juridice cu structurile administratiei publice, la nivel central si local, prin asigurarea unei modalitati rapide de plata catre autoritatile administratiei publice;
b) asigurarea unui acces egal si nediscriminatoriu la informatii si servicii publice;
c) asigurarea confidentialitatii si garantarea protejarii datelor cu caracter personal;
d) promovarea utilizarii internetului si a tehnologiilor de varf in cadrul furnizarii serviciilor publice;
e) reducerea cheltuielilor publice, combaterea birocratiei la nivelul administratiei publice.
(4) Portalul Ghiseului este disponibil la adresa de internet http://www.ghiseul.ro
(5) Operatorul Ghiseului este Agentia pentru Serviciile Societatii Informationale, institutie publica cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.
Art. 2. – In sensul prezentei decizii, termenii de mai jos au urmatoarele semnificatii:
a) operator – operatorul sistemului „Ghiseul virtual de plati” – Agentia pentru Serviciile Societatii Informationale;
b) platitor – persoana fizica sau juridica care efectueaza o plata catre o institutie a administratiei publice centrale sau locale;
c) debitor – persoana fizica sau juridica in numele si pe seama careia se efectueaza plata (nu este obligatoriu ca intre platitor si debitor sa existe identitate);
d) emitent – autoritatea administratiei publice care emite actul pe baza caruia se efectueaza plata;
e) beneficiarul platii – autoritatea administratiei publice in contul careia se efectueaza plata;
f) plata electronica – efectuarea unei plati prin intermediul portalului www.ghiseul.ro cu ajutorul unui card bancar;
g) procesare de plati – actiunea securizata prin care se realizeaza transferul sumei de plata intre contul corespunzator cardului bancar si contul beneficiarului;
h) procesator de plati – persoana juridica selectata de operator in conformitate cu prevederile prezentei decizii, care realizeaza procesarea de plati in cadrul Ghiseului;
i) drept exclusiv de procesare a platilor in cadrul Ghiseului – drept acordat procesatorului de plati selectat, de catre operatorul Ghiseului, prin care i se confera posibilitatea de a procesa toate platile efectuate prin intermediul Ghiseului si de a incasa de la platitor un comision calculat ca procent din valoarea fiecarei plati;
j) licenta – actul administrativ prin care operatorul acorda procesatorului de plati dreptul exclusiv de procesare a platilor in cadrul Ghiseului, cu respectarea anumitor conditii, pentru o perioada limitata;
k) procedura de selectie – procedura prin care operatorul selecteaza procesatorul de plati si in urma derularii careia elibereaza licenta prin care dreptul exclusiv de procesare a platilor in cadrul Ghiseului este acordat primului clasat, in urma evaluarii ofertelor depuse, pe baza unui set de criterii prestabilite de natura tehnica, administrativa si financiara;
l) tarif de procesare – suma datorata anual catre operator de procesatorul de plati pentru acordarea dreptului exclusiv de procesare a platilor in cadrul Ghiseului;
m) ofertant – persoana care depune o oferta ferma, definitiva, irevocabila si neconditionata in cadrul procedurii de selectie;
n) ASSI – Agentia pentru Serviciile Societatii Informationale.
CAPITOLUL II
Dispozitii privind operarea si utilizarea Ghiseului
Art. 3. – (1) ASSI opereaza Ghiseul, asigurand respectarea urmatoarelor principii:
a) facilitarea accesului autoritatilor administratiei publice la informatiile legate de platile efectuate prin intermediul Ghiseului;
b) asigurarea confidentialitatii si protejarea datelor cu caracter personal procesate prin intermediul Ghiseului;
c) asigurarea securitatii transferului de informatii efectuat intre Ghiseu si utilizatorii acestuia (platitori, emitenti si beneficiari ai platilor);
d) asigurarea unor interfete standard cu sisteme de plata deja existente.
(2) In activitatea de operare a Ghiseului, ASSI are urmatoarele responsabilitati:
a) sa asigure posibilitatea tehnica de interfatare a Ghiseului cu sistemele electronice ale emitentilor;
b) sa asigure posibilitatea tehnica de interfatare a Ghiseului cu sistemele electronice ale beneficiarilor platilor;
c) sa asigure emiterea de dovezi electronice ale platilor semnate cu certificate calificate de semnatura electronica;
d) sa asigure arhivarea informatiilor referitoare la tranzactiile desfasurate prin intermediul Ghiseului;
e) sa asigure interactiunea cu utilizatorii (platitori, emitenti, beneficiari ai platilor) si sa ofere acestora suport tehnic in ceea ce priveste modalitatea de utilizare a Ghiseului si modul de efectuare a platilor, inclusiv prin postarea pe pagina de internet www.ghiseul.ro a unor instructiuni de utilizare;
f) sa permita platitorilor sa acceseze un istoric al tranzactiilor;
g) sa deruleze procedura de selectie si sa acorde primului clasat dreptul exclusiv de procesare a platilor in cadrul Ghiseului.
Art. 4. – (1) Orice persoana fizica sau juridica poate folosi serviciile furnizate de Ghiseu.
(2) Pentru a putea sa efectueze plati prin intermediul Ghiseului, platitorul trebuie sa fie inregistrat in sistem.
(3) Procedura de inregistrare in sistem cuprinde urmatoarele faze:
a) completarea on-line a formularului de inregistrare disponibil pe pagina principala a Ghiseului;
b) transmiterea de catre Ghiseu a unui mesaj printr-un e-mail catre platitor, pentru confirmarea inregistrarii;
c) confirmarea inregistrarii de catre utilizator prin accesarea paginii de internet indicate in e-mailul de confirmare.
(4) Inregistrarea persoanelor juridice in vederea efectuarii de plati electronice prin intermediul Ghiseului este conditionata de achitarea unui tarif de inregistrare catre operator, tarif al carui cuantum este de 46 de lei, la care se adauga TVA. Persoanele juridice deja inregistrate in Sistemul electronic national nu au obligatia sa achite tariful de inregistrare, procedura de mai sus aplicandu-se corespunzator.
(5) Platitorul se poate inregistra si autentifica in sistem in vederea accesarii paginilor de introducere a platii si de vizualizare a platilor efectuate.
(6) Autentificarea in sistem se face securizat, pe baza de cont de utilizator si parola.
Art. 5. – (1) Ghiseul permite plata electronica cu cardurile bancare acceptate pentru plati pe internet.
(2) Procedura de efectuare a unei plati electronice cuprinde urmatoarele faze:
a) accesarea functiei de plati on-line;
b) alegerea tipului de plata si completarea formularului generat in concordanta cu informatiile solicitate de emitent, beneficiarul platii sau de catre procesatorul de plati;
c) completarea datelor din formular de catre platitor si confirmarea corectitudinii lor;
d) conectarea la formularul de plata de pe pagina procesatorului de plati si confirmarea efectuarii platii;
e) generarea de catre Ghiseu a dovezii de efectuare a platii sau a unui mesaj de eroare, in cazul in care plata nu se poate efectua.
(3) Informatiile introduse electronic de catre platitor se refera la:
a) informatii care identifica platitorul;
b) informatii care identifica debitorul;
c) informatii solicitate de catre beneficiarul platii sau de catre emitent pentru fiecare tip de plata in parte.
(4) Documentul care atesta efectuarea platii electronice va fi semnat electronic cu un certificat digital calificat si va contine urmatoarele informatii:
a) datele de identificare ale platitorului;
b) datele de identificare ale debitorului;
c) informatii legate de plata efectuata – valoarea platii, data si ora efectuarii platii, tipul platii.
(5) Platitorul poate cere oricand retrimiterea dovezii de plata de catre Ghiseu.
(6) Platitorii sunt responsabili pentru corectitudinea informatiilor introduse in Ghiseu.
Art. 6. – (1) Pentru a putea folosi Ghiseul in calitate de emitent sau de beneficiar al platii, orice autoritate a administratiei publice centrale sau locale are dreptul de a se inregistra, cu respectarea urmatoarelor conditii:
a) sa fie capabila sa efectueze transferuri de informatii cu Ghiseul in mod securizat si in formatele impuse de operator, prin implementarea unor module proprii de interfatare;
b) sa fie capabila sa proceseze informatii oferite de Ghiseu conform aceleiasi scheme;
c) sa furnizeze procesatorului de plati toate informatiile necesare efectuarii cu succes a platilor electronice, in formatul impus de operator.
(2) Ghiseul ofera emitentilor si beneficiarilor platilor toate informatiile legate de platile electronice in format semistructurat si usor accesibil.
(3) Inregistrarea emitentilor sau a beneficiarilor de plati se realizeaza pe baza unei proceduri de inregistrare adoptate prin decizie a presedintelui ASSI, publicata pe pagina de internet www.ghiseul.ro
(4) In cazul in care emitentul si beneficiarul platii sunt persoane juridice diferite, inregistrarea emitentului va fi posibila numai dupa ce beneficiarul corespondent va fi inregistrat in Ghiseu.
CAPITOLUL III
Dispozitii privind procedura de selectie si eliberarea licentei.
Drepturile si obligatiile procesatorului de plati
Art. 7. – (1) Selectarea procesatorului de plati in cadrul Ghiseului se realizeaza de catre ASSI pe baza procedurii de selectie reglementate in continuare.
(2) In urma derularii procedurii de selectie, ASSI va elibera primului clasat licenta prin care se acorda dreptul exclusiv de procesare a platilor electronice cu card in cadrul Ghiseului.
Art. 8. – (1) Etapele premergatoare derularii procedurii de selectie sunt urmatoarele:
a) elaborarea proiectului caietului de sarcini;
b) publicarea proiectului caietului de sarcini in vederea consultarii;
c) transmiterea observatiilor privind continutul caietului de sarcini;
d) elaborarea formei finale a caietului de sarcini si publicarea anuntului de participare la selectie.
(2) Etapele procedurii de selectie sunt urmatoarele:
a) obtinerea caietului de sarcini de catre persoanele interesate;
b) transmiterea solicitarilor de clarificari si raspunsul la acestea;
c) depunerea ofertelor si a garantiei de participare de catre persoanele care au obtinut caietul de sarcini;
d) evaluarea ofertelor;
e) transmiterea comunicarilor privind rezultatul evaluarii tuturor ofertelor depuse;
f) primirea si solutionarea contestatiilor.
(3) Calendarul detaliat al etapelor procedurii de selectie se stabileste prin caietul de sarcini.
Art. 9. – (1) Pentru organizarea si conducerea procedurii de selectie, presedintele ASSI va desemna, prin decizie, o comisie de selectie formata din 5 membri care nu pot fi actionari, asociati, administratori, cenzori sau angajati, cu carnet de munca ori in alt mod, ai vreuneia dintre persoanele juridice care participa la procedura de selectie sau ai vreunei persoane juridice care are control asupra vreunui ofertant, in acest sens membrii comisiei depunand o declaratie pe propria raspundere.
(2) Prin decizia prevazuta la alin. (1) se va desemna un presedinte de comisie, care va conduce procedura de selectie, si un secretar, care va intocmi procesele-verbale de sedinta.
(3) O persoana juridica are control asupra ofertantului, conform alin. (1), daca exercita direct cel putin 25% din valoarea/numarul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot detinute la acestaArt. 10. – (1) Comisia de selectie are urmatoarele atributii:
a) elaborarea proiectului caietului de sarcini;
b) raspunsul la observatiile primite in perioada de consultare;
c) elaborarea formei finale a caietului de sarcini;
d) formularea raspunsurilor la solicitarile de clarificari;
e) evaluarea ofertelor;
f) prezentarea rezultatului evaluarii ofertelor presedintelui ASSI in scopul aprobarii acestuia.
(2) In vederea solutionarii eventualelor contestatii, presedintele ASSI va constitui, prin decizie, o comisie formata din alte persoane decat cele care au facut parte din comisia de selectie.
(3) Procesul-verbal de solutionare a contestatiilor va fi aprobat de presedintele ASSI.
Art. 11. – (1) ASSI va publica pe pagina de internet www.assi.ro, in vederea consultarii publice, proiectul caietului de sarcini si data-limita pana la care se pot primi observatii la acesta.
(2) Forma finala a caietului de sarcini va fi elaborata dupa centralizarea si analizarea observatiilor primite.
(3) ASSI va publica cel putin intr-un cotidian de circulatie nationala, precum si pe pagina de internet www.assi.ro un anunt de participare la procedura de selectie, prin care va invita persoanele interesate sa procure caietul de sarcini, aratand care este data-limita pentru aceasta, precum si data-limita pentru depunerea ofertelor.
Art. 12. – (1) Caietul de sarcini va contine, in mod obligatoriu, conditiile tehnice si administrative in care se va realiza procesarea platilor efectuate prin intermediul Ghiseului, cerintele minimale pe care ofertantul trebuie sa le indeplineasca pentru a fi eligibil, obligatiile minime pe care acesta va trebui sa si le asume in cazul in care va fi declarat castigator al procedurii de selectie, grila de punctaj, precum si orice alte aspecte considerate relevante de comisia de selectie.
(2) ASSI va asigura obtinerea unui exemplar al caietului de sarcini de catre orice persoana care isi manifesta intentia in acest sens.
Art. 13. – (1) Procedura de selectie se desfasoara pe baza de oferte ferme, definitive, irevocabile si neconditionate, primite in conformitate cu caietul de sarcini pentru elaborarea si prezentarea ofertei.
(2) Ofertantii vor constitui o garantie de participare in cuantum de 10.000 lei, prin scrisoare de garantie bancara emisa de o banca romana sau de o banca straina cu care o banca romana are relatii de corespondent, din care sa rezulte fara echivoc angajamentul irevocabil al acesteia de a plati imediat, la solicitarea ASSI, fara a invoca vreo exceptie legata de procedura de selectie, o suma in cuantum egal cu garantia de participare, in cazul in care:
a) ofertantul declarat castigator al procedurii de selectie renunta la dreptul de a i se acorda licenta;
b) ofertantul isi retrage oferta dupa data-limita stabilita pentru primirea ofertelor;
c) ofertantul influenteaza sau incearca sa influenteze comisia de selectie in procesul de examinare si evaluare a ofertelor.
(3) Scrisoarea de garantie bancara trebuie sa aiba o perioada de valabilitate de cel putin 90 de zile de la data-limita pana la care se pot primi ofertele.
(4) Garantia de participare se restituie integral, la cerere, tuturor participantilor, cu exceptia castigatorului licentei, caruia ii va fi restituita, la cerere, dupa momentul eliberarii licentei.
Art. 14. – Comisia de selectie va analiza doar acele oferte care au fost primite in termenul mentionat in caietul de sarcini si care sunt insotite de garantia de participare in cuantumul si in forma prevazute in prezenta decizie.
Art. 15. – (1) Comisia de selectie va comunica ofertantilor rezultatele evaluarii acestora, prin afisarea pe pagina de internet www.assi.ro
(2) Persoana a carei oferta a fost declarata castigatoare (prin plasarea pe primul loc) va fi invitata de catre ASSI pentru eliberarea licentei in termen de maximum 45 de zile de la stabilirea clasamentului final in cadrul procedurii de selectie.
Art. 16. – (1) Licenta se va elibera pentru o perioada de 3 ani, fara a exista posibilitatea de prelungire a valabilitatii sale.
(2) Licenta eliberata de ASSI este netransmisibila si se acorda numai in urma procedurii de selectie reglementate in prezenta decizie.
(3) Pentru acordarea dreptului exclusiv de procesare a platilor in cadrului Ghiseului, procesatorul de plati va achita anual catre ASSI un tarif de procesare, in cuantum de 30% din totalul sumelor incasate de procesator cu titlu de comision, in decursul unui an calendaristic, la care se adauga TVA. Pana la data de 15 februarie a fiecarui an, presedintele ASSI va emite o decizie titlu de creanta care va individualiza cuantumul tarifului de procesare aferent anului calendaristic anterior.
Art. 17. – (1) Licenta va contine, in principal, drepturile si obligatiile procesatorului de plati, precum si conditiile tehnice, administrative si financiare de exercitare a activitatii de procesare a platilor in cadrul Ghiseului.
(2) Principalele drepturi conferite procesatorului de plati prin licenta sunt urmatoarele:
a) dreptul exclusiv de a procesa toate platile efectuate prin intermediul Ghiseului;
b) dreptul de a incasa de la platitori un comision calculat ca procent din valoarea fiecarei plati, comision stabilit prin licenta, pe baza ofertei financiare a castigatorului procedurii de selectie;
c) dreptul de a solicita operatorului, emitentilor sau beneficiarilor de plati efectuarea tuturor modificarilor tehnice sau procedurale impuse de functionarea corecta a Ghiseului.
(3) Principalele obligatii impuse procesatorului de plati prin licenta sunt urmatoarele:
a) obligativitatea procesarii tuturor platilor efectuate prin intermediul Ghiseului;
b) stabilirea mecanismului tehnic de incasare a comisionului aferent fiecarei tranzactii;
c) achitarea in fiecare an a tarifului de procesare catre operatorul Ghiseului;
d) oferirea de suport tehnic permanent pentru utilizatori in ceea ce priveste efectuarea platilor;
e) transmiterea tuturor informatiilor utile despre efectuarea platilor catre operator si catre ceilalti utilizatori;
f) asigurarea confidentialitatii tuturor datelor referitoare la efectuarea platilor.
(4) Nerespectarea de catre procesatorul de plati a obligatiilor impuse prin licenta atrage dreptul ASSI de a aplica sanctiunea administrativa a revocarii licentei.
Art. 18. – Prezenta decizie se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.