Interesantul top a fost publicat de varianta online a cotidianului britanic The Times. Liderul clasamentului, un proces din Noua Zeelanda pentru stabilirea custodiei unei fetite de noua ani, a atras atentia intregii lumi
datorita numelui extrem de straniu al copilului, “Tatula face hula din Hawaii”. Judecatorul a decis ca prenumele este o forma de abuz si a ordonat ca fetita sa fie data in grija statului. Nu este pentru prima oara cand sunt folosite nume ciudate in Noua Zeelanda. Conform aceluiasi judecator, el a mai intalnit gemeni botezati “Benson” si “Hedges” (marca de tigari din Marea Britanie) sau “Peste” si “Cartofi prajiti” (Fish and Chips – mancare tip fast-food).
O femeie din Londra a scapat de o amenda rutiera cu o scuza incredibila. Britanica, o dansatoare din buric, isi parcase autoturismul intr-o zona in care acest lucru era interzis. Soferita a parasit apoi autovehiculul cu motorul pornit si s-a dus la clubul in care lucra. Revoltata ca gestul sau a fost sanctionat cu amenda, ea a depus o contestatie explicand ca a fost obligata sa lase motorul pornit pentru serpii folositi in timpul dansului si pe care ii lasase in masina. Motorul pornit pastreaza in habitaclu o temperatura ridicata pentru reptile, astfel incat acestea sa nu adoarma in timpul dansului. Amenda a fost in final anulata.
Sursa: Ziua