1. In 1948, in temeiul Legii nr. 6/1948 privind retragerea cetateniei romane, imobilul tatalui reclamantului, situat in Sinaia, a fost rechizitionat de stat ca urmare a fugii acestuia din Romania
In anul 2000, reclamantul, in calitate de mostenitor, a sesizat Judecatoria Sinaia cu o actiune avand ca obiect revendicarea imobilului mentionat, pe care a indreptat-o impotriva Primariei si a Consiliului Local Sinaia.
2. Casa revendicata era ocupata de 6 familii: doua familii in baza unor contracte de inchiriere incheiate cu primaria, in timp ce celelalte 4 familii cumparasera in baza Legii nr. 112/1995 apartamentele in care locuiau din casa respectiva. Acestea din urma au facut o cerere de interventie voluntara in cauza, cerere admisa de instanta.
3. Judecatoria Sinaia a admis actiunea si a obligat paratii sa ii restituie reclamantului imobilul in litigiu. Instanta a statuat ca reclamantul dovedise dreptul de proprietate al lui M.S. asupra imobilului in discutie si calitatea sa de mostenitor al acestuia si ca rechizitionarea bunului fusese ilegala, astfel incat reclamantul nu si-a pierdut niciodata calitatea de proprietar. Pe de alta parte, dupa ce a comparat titlul de proprietate al reclamantului cu cele ale partilor interveniente, instanta a statuat ca titlul reclamantului era mai caracterizat.
4. In urma apelului formulat de parati, Tribunalul Judetean Prahova a respins actiunea reclamantului cu motivarea ca, in lipsa unui act autentic notarial, acesta nu si-a dovedit dreptul de proprietate si ca trecerea imobilului in patrimoniului statului a fost legala.
5. Curtea de Apel Ploiesti a admis recursul formulat de reclamant si a confirmat temeinicia sentintei primei instante.
6. Procurorul general al Romaniei, sesizat de tertii cumparatori ai apartamentelor vandute in baza Legii nr. 112/1995, a formulat in fata ICCJ un recurs in anulare. inalta Curte de Casatie si Justitie a casat sentinta si decizia mentionate mai sus si, pe fond, a respins actiunea reclamantului, considerand ca niciuna dintre parti nu a adus probe incontestabile in ceea ce priveste dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu, astfel ca trebuia sa prevaleze posesia indelungata si de buna-credinta a paratilor. De asemenea, ICCJ a statuat in privinta reclamantului ca, chiar daca s-ar fi presupus ca, in lipsa unui act autentic notarial, s-ar fi dovedit proprietatea asupra imobilului in discutie, partea interesata nu a dovedit ca era mostenitorul lui, avand in vedere mai ales diferentele de nume ale persoanelor ce figurau in certificatele de mostenitor furnizate.
Curtea Europeana a statuat incalcarea art. 6 paragraful 1 din Conventie, remintind ca in baza jurisprudentei sale anterioare, respectarea acestui text legal se intemeiaza pe principiul suprematiei dreptului. Or, unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca solutia data in mod definitiv de catre instante unui litigiu sa nu mai poata fi pusa in discutie, orice derogare fiind impusa numai de motive substantiale si imperioase, care nu se regasesc in speta.
De asemenea, Curtea a statuat si incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul fiind privat de proprietatea sa ca urmare a recursului in anulare.
In ceea ce priveste despagubirea echitabila, Curtea a obligat statul roman sa restituie reclamantului imobilul, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, iar in caz contrar, sa plateasca reclamantului suma de 575.000 EUR cu titlu de daune materiale. De asemenea, Curtea a obligat statul roman sa plateasca reclamantului suma de 2.500 EUR cu titlu de daune morale.