Am încercat să programăm un avort pentru o presupusă rudă cu o sarcină trecută de patru luni şi, spre suprinderea noastră, am reuşit. Medicul de gardă de la o maternitate acceptă pe loc intervenţia.
„Cât iese pe ecografie? 4 luni. Numai astăzi aş putea. Dar să vină cât mai repede să am timp până mâine. Trebuie să-i fac o dilataţie, să-i pun o perfuzie, să-i fac o internare. Numai în spital, în cabinet nu merge să ştiţi. (…)E ca o mini naştere să ştiţi. Eu mi-am adus din străinătate unde-i pun acolo o tabletă, se dilată colul, am nişte chestii de genul ăsta. Dar să nu fie mai mult, să fie peste cinci în colo”.
Intervenţie grea, costuri pe măsură…
„Cu aproximaţie cel puţin vreo 5-6”
Adică 5-6 sute de lei. O altă maternitate, o altă negociere. De această dată medicul este şi conferenţiar universitar.
„Are o sarcină mai avansată. Câte săptămâni concret ? La începutul săptămânii i-a spus că are 15 săptămâni. Am înţeles, da. Mâine să fiţi aicea. Nişte laminarii trebuie să-i fac eu rost, costă 500.000 laminariul, un million şi jumătate două şi taxa de chiuretaj, taxa de chiuretaj este două milioane. Există vreun risc la o sarcină atât de mare? Nu doamnă. Când mă angajez este profesional şi cu maturitate”.
Şi la clinicile particulare se găsesc medici dispuşi să întrerupă o sarcină trecută de patru luni.
„Astăzi, poate să vină acum într-o oră? Când puteţi să faceţi intervenţia? Îmi dai telefon mai pe seară şi ne înţelegem la telefon”.
Şi aici preţul este unul pe măsura intervenţiei.
„Dacă are patru luni sub cinci milioane nici să nu te gândeşti”.
La un alt cabinet particular ni se oferă soluţia, dar tot pe bani mulţi.
„Îţi închipui că o să coste foarte mult că nimeni nu-şi pune pielea în saramură gratis”.
În ultimii ani, un singur medic şi-a pierdut dreptul de liberă practică pentru o întrerupere de sarcină făcută peste termenul limită. El a intrat în atenţia autorităţilor după ce cazul a apărut în presă.
„Textul de lege prevede o sancţiune cu închisoarea cuprinsă între 6 luni şi 3 ani”, a precizat vicepreşedintele Comisiei Juridice din Senat, Iulian Urban
Şi Colegiul Medicilor poate da sancţiuni.
„Medicii care au procedat astfel riscă pe de o parte sancţiunea legii, pe de altă parte sancţiunea colegiului care merge până la ridicarea dreptului de liberă practică”, a precizat profesor doctor Vasile Astărăstoe, preşedinte Colegiul Medicilor din România.
Imaginile filmate cu camera ascunsă vor fi puse la dispoziţia conducerii unităţilor medicale unde s-a negociat avortul ilegal. Mai multe detalii veţi putea afla pe anchete.realitatea.net
Sursa: Realitatea TV