Strada Tăbăcarilor 20. De la Pasajul Mărăşeşti, pe Splaiul Unirii, a doua stradă la dreapta şi ai ajuns la Agenţia locală de ocupare a sectorului 3. Clădirea portocalie cu două etaje, înghesuită într-un cartier vechi de case,
pare încremenită în gerul de-afară. Înăuntru, un tânăr îşi caută de lucru. „Completaţi mai întâi o cerere să vă luăm în evidenţă”, spune funcţionara.
Tânărul pare neajutorat. „Şi ce să scriu?” insistă. Funcţionara arată către panoul unde spânzură un model de cerere deja completată. „Am scris greşit. Mai îmi daţi o hârtie?”.
Dintr-o maşină galbenă, un bărbat năvăleşte înăuntru şi ia la zor angajatele. „Am nevoie de o viză pe carnetul de şomer. Repede, repede că mă aşteaptă taxiul afară! N-auziţi, doamnă?”, se enervează omul.
Mihăiţă Cornea, directorul executiv adjunct al agenţiei, explică: „Mulţi şomeri indemnizaţi muncesc la negru. Vin cu taxiul, îşi vizează carnetele ca să poată primi ajutorul de şomaj, după care pleacă la lucru”. Numărul locurilor de muncă vacante în sectorul 3 este de 200, iar cel al şomerilor – de 3.248.
Situaţia s-ar putea schimba însă prin martie-aprilie. „Apreciem că atunci va fi un val mare de şomeri. Deocamdată, firmele şi-au trimis oamenii în şomaj tehnic. Ei nu primesc bani de la noi, ci de la firmele respective. Abia atunci când vor fi disponibilizaţi vor intra în evidenţele noastre”, a explicat Mihăiţă Cornea.
El a adăugat că, în sectorul 3, două mari întreprinderi au anunţat deja disponibilizări: Karpatex şi Policolor. „Totalul celor care vor rămâne fără lucru va fi de 210. Din primăvară ne aşteptăm la un aflux de 200-300 de şomeri pe lună”.
Rată a şomajului de 1,7% în Capitală
La Agenţia locală a sectorului 1 din strada Spătaru Preda 12, numai câteva persoane îşi căutau ieri un loc de muncă. „Avem doar 1.456 şomeri înregistraţi în sector. Ne aşteptăm ca din luna martie lucrurile să se schimbe, iar numărul celor rămaşi fără lucru să crească”, ne-a declarat Mihaela Mirică, director adjunct la Agenţia locală sector 1.