INCENDIAR! CRIMĂ PRIN SPÂNZURARE

În acest moment, la OTV se dezbate cu mare interes cazul unei tinere de 18 ani din Suceava găsită spânzurată în dimineaţa zilei de joi 11 decembrie 2008 în jurul orei 10,30. În prima fază s-a declarat la Poliţie că aceasta s-ar

 

 fi sinucis. Diana cocheta cu OTV-ul unde a prezentat nişte emisiuni, din vara anului 2008, după ce câştigase concursul „Miss Plaja” organizat de acest post de televiziune. Colegii de la OTV, în frunte cu Dan Diaconescu, dezbătând această sinucidere, au constatat nişte inadvertenţe, concluziile care încep să se contureze contrazicând ancheta oficială (care a spus clar că a fost sinucidere), balanţa înclinând mai mult spre ipoteza unei crime. În favoarea teoriei crimei apar mai multe elemente decât au fost luate în considerare iniţial. Drept urmare, considerăm oportun să dăm o mână de ajutor colegilor de la OTV, scoţând la suprafaţă tot pentru a fi dezbătute de opinia publică şi de organele de anchetă însărcinate cu soluţionarea cazului, câteva elemente şi informaţii inedite care au legătură directă cu acest controversat caz. Redacţia ATAC

INTERVIU EXCLUSIV CU ADINA, MAMA DIANEI MALOŞ

– Dna Adina, în urma unui sondaj în oraşul Suceava cetăţenii care cred în crimă o văd pe ALEXANDRA principala implicată. Cum comentaţi?
– Şi eu cred acelaşi lucru şi nu îmi iese din minte această fată care tot timpul a minţit în ceea ce priveşte legăturile ei cu Diana, şi am făcut totul ca să dau de ea şi să îmi ofere o explicaţie, dar tot timpul s-a ascuns de mine şi prietenii Dianei, iar acum am aflat că e fugită în Italia să se ascundă de răspundere.

– Credeţi cu tărie că a fost crimă?
– Acest lucru îl cred din tot sufletul meu şi nu o să mă las până când cei care au făcut asta, vor fi demascaţi şi vor plăti moartea fetiţei mele. Nu pot să o las pe fetiţa mea la doi metri sub pământ fără ca ea să nu aibă linişte, acolo în ceruri, şi am făcut toate eforturile să fie prinşi şi pedepsiţi.

– În afară de Alexandra, pe cine mai bănuiţi că nu sunt străini de moartea fiicei dumneavoastră?
– Am tot spus şi mă repet că bănuiesc pe aceiaşi de la început, pentru că atunci intuiţia îmi spunea că acei criminali erau în preajma mea, dar durerea şi inima sfâşiată nu mă lasă să fiu mai atentă în jurul meu şi au mai apărut şi alţii care e posibil să fie şi ei bănuiţi, dar iar mă repet, mintea mă duce mereu la cei care de la început îi suspectez.

– Dacă soluţia anchetatorilor va rămâne sinucidere, ce veţi face?
– Nu mă pot împăca cu această decizie, deoarece consider că anchetatorii nu şi-au făcut bine treaba şi voi cere la Bucureşti o nouă anchetă profesionistă şi abia după aceea mă voi linişti, indiferent ce vor decide anchetatorii de la Bucureşti, indiferent de soluţie. Aici la Suceava consider că ancheta a fost execrabilă, făcută parcă cu intenţia de a soluţiona cazul cu sinucidere şi faptul că Halaicu este rudă cu Alexandra, mă face să fiu suspicioasă cu această anchetă.

– În aceste condiţii veţi accepta ca trupul Dianei să fie deshumat?
– Chiar dacă mă doare inima şi sufletul că îi stric tihna ei de veci, voi fi de acord ca Diana să fie dezgropată ca să se afle adevărul şi ea de acolo din cer mă va înţelege şi cred că şi ea ar fi vrut să fie prinşi criminalii. Apoi să nu uităm că preoţii nu au primit-o în biserică şi ea era tare credincioasă şi sufletul ei nu se va împăca cu acest lucru. Sper ca acest lucru să se facă cât mai repede, ca anchetatorii să găsească urmele crimei.

– Ce anume vă face să credeţi că a fost ucisă?
– Nu îmi iese din minte acele semne din spatele urechei care au fost astupate cu mult fard când era în copac şi apoi la autopsie când a fost spălată au ieşit laiveala. Acest lucru mi l-a spus dna doctor şi mai mi-a spus că ei nu au umblat acolo, şi mâinile ei schingiuite cu vânătăi şi acea urmă de mână de bărbat impregnată ca şi o vânătaie veche de pe braţ. Şi faptul că nu a făcut pipi pe ea mă face să cred că a fost gata ucisă în copac.

 

atac

Lasă un comentariu