Strategia de parcare a românilor – legea junglei

Firma Dalli are în folosinţă aproape 3500 de locuri de parcare pentru care încasează un tarif de 1,5 lei pe oră, doar în timpul săptămânii, între orele 8 şi 17. În restul timpului s-ar părea că parcarea este gratuită, însă nu prea e aşa.

Când angajaţii Dalli părăsesc locul de muncă, apar parcagii, boschetari care îţi cer o taxă de protecţie atunci când îţi laşi maşina în perimetrul în care operează, preţ plătit de regulă pentru a-ţi vedea automobilul scutit de zgârieturi, oglinzi sparte şi alte „posibile” neplăceri.

Cerşeala lor este condamnată de legea 61/91, care stipulează că „apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte constituie o contravenţie şi se pedepseşte conform legii”. Cu toate acestea, parcagii nu au frică. Amenda pe care o plătesc aceştia nu este nicidecum costisitoare şi, ceea ce e şi mai îngrijorător, marea lor majoritate nu au domiciliu (dorm pe unde-apucă) şi din această cauză nu pot fi urmăriţi de Direcţia Financiară, schimbându-şi „locul de muncă” după cum bate vântul. Boschetarul Adamescu, care operează în zona Unirii, ne-a arătat mândru amenda pe care o primise. „N-are ce să-mi facă!” ne-a mărturisit acesta. „Plătesc şi dup-aia mă-ntorc!”.

Soluţii?

La momentul de faţă în Bucureşti există 1.245.000 de maşini înmatriculate, iar capitala se confruntă cu un deficit de aproximativ 400.000 de locuri de parcare.
Viitorul nu sună deloc bine.

Sondajele arată că oamenii preferă să parcheze ilegal decât să plătească timpul de staţionare într-o parcare privată, unde abonamentele lunare variază între 30 şi 80 de euro. Nu este de mirare având în vedere că salariul minim pe economie depăşeşte cu puţin suma de 100 de euro.
Amenzi? Foarte rar. Ridicarea unei maşini este un procedeu destul de greoi: automobilul este filmat timp de cinci minute (această durată este intervalul care face diferenţa dintre oprire şi staţionare), este chemată Poliţia Rutieră, care are rolul de a constata contravenţia, maşina este sigilată, iar eventualele avarii sunt fotografiate – se fac poze din patru unghiuri. Nu este de nicio mirare atunci că zilnic în Bucureşti sunt ridicate maxim 40-50 de maşini, şi fiţi siguri că acestea nu sunt toate cele parcate neregulamentar!

Soluţiile găsite de politicieni la problema parcărilor sunt absolut ilare. Masterplanul lui Videanu este cel mai bun exemplu. Acesta presupunea amenajarea de sensuri unice care să faciliteze ziua circulaţia pe două benzi, iar noaptea pe una singură. Acest proiect de fluidizare a traficului urma să fie aplicat pe circa 70 de străzi, lucru care ar fi dus, după calculele asidue ale fostului primar, la câştigarea a peste 100 000 de locuri de parcare. Vă daţi seama că dimineaţa, înainte de strigătul cocoşului, rezidenţii acelor zone ar fi fost forţaţi să caute alte locuri de parcare, pentru a elibera a doua bandă a străzii.

Propunerile absurde ale fostului edil nu se sfârşesc aici. Articolul 8 din strategia de parcare a lui Videanu prevede ca „prima bandă din dreapta să fie rezervată exclusiv transportului în comun, taximetrelor, autovehiculelor de intervenţie şi realizării pistelor de biciclişti”, asta în condiţiile în care la ora actuala în Bucureşti banda din dreapta este mai mereu ocupată de maşini parcate şi pistele pentru biciclişti sunt amplasate într-un mod cât se poate de stupid pe trotuarele deja sufocate de maşini şi trafic uman.

atac