Cristale Swarovski în parchet, gresie, faianţă şi în mijlocul livingului sub formă de bibelou. Mii de euro investiţi în finisajele unei camere care apoi este sufocată de proprietar de mobile masive şi cât mai scumpe. Un
dormitor în stil emo pentru copil, care vrea o fetiţă ce se taie cu lama desenată pe perete ca să se simtă confortabil. Sunt ideile pe care clienţii dispuşi să investească în propria casă le adună de prin reviste şi de la cunoscuţi şi le sugerează mai departe decoratorului de interioare. Având idei oarecum mai bune şi mai realiste, designerul de interior se vede deseori nevoit să mai tempereze apetitul pentru luxul evident al clientului şi să devină şi un mediator între preferinţele soţului care intră de cele mai multe ori în conflict cu cele ale soţiei şi nu se potrivesc sub nici o formă cu ideile copiilor.
Andreea Speranţa, project manager la o firmă de profil, povesteşte că un decorator nu trebuie să aibă doar bun gust şi cunoştinţe solide în domeniu, dar şi nervii tari. “Orice plan ai face înainte, sau orice idei ar avea clientul, când intri în casa lor, lucrurile se schimbă. Abia atunci vezi lucrurile mai intime şi, automat, încep discuţiile între soţ şi soţie. Astea sunt la ordinea zilei. Noi, cât de cât, trebuie să mediem relaţia dintre ei şi câteodată trebuie să ne menţinem şi punctul nostru de vedere, deşi, până la urmă, trebuie să ţii cont de ce vrea clientul. E foarte greu şi trebuie să stai foarte bine cu sistemul nervos. Sunt foarte mulţi care dau bani şi degeaba le dai nişte idei care sunt foarte drăguţe şi foarte practice, când, la sfârşit, oricum face ce a vrut el”, povesteşte Andreea.
gandul