În afară de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice obligaţi prin recenta lege nr. 298/2008 să ne urmărească datele de trafic si
localizare a telefoanelor, SMS-urilor sau e-mail-urilor, mai suntem si clienţi ai altor persoane fizice sau juridice care au îndatorirea legală să ne supravegheze miscările si chiar să ne raporteze în caz că ne consideră suspecţi: avocaţii, notarii, agenţii imobiliari, personalul din bănci, agenţii de asigurări etc. Sub pretextul combaterii terorismului, a corupţiei si a spălării banilor, am ajuns să fim mai expusi ca niciodată.
Teoretic, toţi avem dreptul la viaţă privată, adică a trăi în intimitate, la adăpost de privirile si imixtiunile străinilor. Si fiecare are dreptul de a fi apărat împotriva unor asemenea atingeri. În 2002 a intrat în vigoare Legea nr. 677/2001 privind protecţia datelor personale, care interzice colectarea acestor informaţii fără acordul persoanei în cauză si instituie o serie de drepturi în legătură cu aceste aspecte.
Însă în ultima vreme au apărut atât de multe excepţii, în diferite legi, încât practic pretutindeni există un „Big Brother“ care ne monitorizează miscările.
Informaţia înseamnă putere
La ora actuală există mari îngrijorări în legătură cu ceea ce se numeste intimitate informaţională. Temerile se referă la posibilitatea folosirii abuzive a datelor obţinute prin mijloace electronice, dar si la cea a deturnării scopului firesc al colectării datelor spre anumite interese oculte ale diferitelor grupări sau chiar ale autorităţilor interesate să urmărească fiecare miscare a unor persoane. Puterea politică, de grup sau individuală se bazează pe controlul informaţiei, iar când cineva deţine prea multe informaţii despre viaţa privată a altor persoane se poate spune că deţine si puterea asupra acestora. De aceea dreptul la viaţă privată este atât de important si nici măcar interesele de ordine publică nu pot justifica abuzuri pe cale legislativă, care pot face mai mult rău decât bine.
Pretextul combaterii infracţionalităţii
Sub pretextul combaterii infracţionalităţii, în cursul anului trecut au fost luate o serie de măsuri transpuse în acte normative care abilitează persoane din diverse instituţii si companii să ne monitorizeze mai mult decât am fi dispusi să acceptăm. Anumite persoane fizice sau juridice desemnate de lege sunt obligate să aplice asa-numitele „măsuri de cunoastere a clienţilor“. Practic, la tot pasul, indiferent că suntem la bancă, la agentul imobiliar, la cazino, la notar sau la avocat, la contabil sau la auditor, acestia sunt obligaţi să ne facă „dosar“, obţinând inclusiv informaţii „din surse de încredere independente“ dacă au suspiciuni de spălare a banilor.
Astfel de reglementări au la bază Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sancţionarea spălării banilor, modificată prin OUG nr. 53 din 21.04.2008. Însă această ordonanţă a dat doar startul unui puhoi de reglementări care prevăd asemenea „măsuri de cunoastere a clientelei“.
Măsurile-standard de cunoastere a clientelei sunt aplicabile tuturor clienţilor noi, precum si, cât mai curând posibil, în funcţie de risc, în cazul tuturor clienţilor existenţi, spune Regulamentul. Acestea pot fi inclusiv informaţii obţinute din surse de încredere independente.
sfin