Ministrul Justitiei si libertatilor cetatenesti, Catalin Predoiu, a facut vineri, 30 ianuarie 2009 o declaratie de presa ref. bugetul pentru Justitie in 2009

Bugetele MJLC, MP, CSM, ICCJ propuse MFP insumeaza 3.461.033, reprezentand 0,60% din PIB. Se are in vedere un PIB prognozat de 579.021.000 mii lei, cu o crestere economica de 2,5%.

Aceste bugete sunt inca in discutie. Este nerealist insa sa obtinem bugetele asa cum le-am propus, avand in vedere constrangerile bugetare solicitate de premier catre toate ministerele.Pe de alta parte, tinand cont de particularitatile situatiei in Justitie, respectiv, subfinantarea cronica din ultimii 15 ani, cred ca sumele acordate trebuie sa fie cat mai aproape de cele solicitate.

Bugetul acordat Justitiei reprezinta o investitie in viitorul acesteia, nu o recompensa pentru performantele prezente.

Bugetul acordat Justitiei trebuie sa permita implementarea reformelor si indeplinirea conditionalitatilor din mecanismul de cooperare si verificare. De exemplu, nu putem pregati instantele pentru aplicarea noilor coduri, daca bugetul nu permite acest lucru.Subliniez ca ratiunea prezentei mele in fruntea ministerului este legata strict de indeplinirea acestor obiective, iar obiectivele nu se pot realiza in lipsa unui buget corespunzator.

Sunt preocupat in cel mai inalt grad de investitiile si dotarile logistice ale sediilor instantelor si parchetelor. Bugetul nu se reduce la salarii si prime.

Referitor la hotararile judecatoresti care constata drepturi salariale, nu trebuie uitat ca acestea reprezinta drepturi aferente anilor anteriori si neonorate de stat.

Din pacate, slaba performanta a Justitiei si credibilitatea scazuta a acesteia nu are cum sa nu afecteze felul in care cererile bugetare sunt analizate. De aceea, este momentul ca si sistemul insusi, reprezentat prin C.S.M., sa dea dovada de intelepciune, flexibilitate, responsabilitate si solidaritate sociala. Sper ca mesajele transmise de C.S.M. in teritoriu sunt in acord cu spiritul celor discutate la intalnirea cu primul ministru.

Lasă un comentariu