Dan Docan se înfige în RA-APPS

În perioada 2000-2004, directorul general al Companiei Naţionale a Imprimeriilor Naţionale SA (CNIN) – Dan Docan – a reuşit să pună la punct una din marile strategii de spălare a banilor. Totul s-a făcut, chipurile, în

beneficiul companiei pe care o reprezenta. Conform unor documente pe care le deţine ATAC, Dan Docan şi Valentin Vagaon directorul financiarcontabil al CNIN, la acea vreme, au parafat cumpărarea frauduloasă a unui teren de 12.050,20 mp. şi construcţiile situate pe acesta. Terenul este situat în sectorul 6 al Capitalei, pe B-dul Iuliu Maniu nr. 244, cel pe care s-a construit noul sediu al CNIN.

Din datele pe care le vom prezenta rezultă că s-a plătit un preţ nejustificat de mare pentru terenul respectiv (faţă de valoarea reală), iar preţul a fost majorat artificial prin vânzări succesive de la o firmă-fantomă la alta. Nu este lipsit de importanţă nici faptul că banii au fost plimbaţi prin fosta ABN AMRO Bank, devenită între timp, RBS Bank, iar intermediarii sunt, nu întâmplător, cetăţeni arabi de negăsit la adresele indicate şi care, potrivit IGP, nu au intrat niciodată în ţară.

Majorare artificială de preţ

În numele CNIN, Dan Docan şi Valentin Vagaon au semnat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1023/27.04.2002, prin care s-a cumpărat terenul amintit, la preţul de circa 4 milioane de dolari. Cei doi nu au ţinut cont, la vremea respectivă, că CNIN avea deja în proprietate două terenuri, pentru unul existând deja un proiect cu toate autorizaţiile necesare construirii unui nou sediu. Afacerea s-a perfectat la notariatul Aurorei Brăilă Ciuhan. De aici, investigaţiile noastre vor relata simplu care a fost preţul real al terenului şi cum a ajuns la valoarea de 4 milioane de dolari. CNIN a cumpărat terenul de la SC Artena Myx SRL. Această firmă plătise însă numai 700.000 dolari pentru terenul din Iuliu Maniu. SC Artena Myx SRL cumpărase terenul de la o anume Valeria Coman, care, la rândul ei, plătise pentru acesta numai suma de 72.150 dolari (contract nr.1363/25.03.2002). Contractul de vânzare-cumpărare dintre Artena Myx şi Valeria Coman a fost semnat la acelaşi notariat, sub nr. 1771/16.04.2002. Precizăm că toate contractele de vânzarecumpă rare au fost făcute numai în decursul unei luni (martie-aprilie) şi, culmea, la acelaşi notar public: Aurora Brăilă Ciuhan. Cu alte cuvinte, valoarea bunurilor imobile a crescut de 10 ori, de la 72.150 dolari la 700.000 dolari. În aparenţă, beneficiul a intrat în conturile Valeriei Coman.

Unic asociat, la 80 de ani

Conform datelor de la Registrul Comerţului, la Artena Myx era unic asociat sirianul Akili Saleh Eddin (născut la data de 01.01.1992), adică în vârstă de 80 de ani. După ce a fost verificată firma sirianului au ieşit la iveală date nu tocmai curate. Adică: firma a fost înscrisă cu un capital minim (deci nu avea putere financiară la vremea respectivă). Bilanţul contabil la data de 31.12.2001, anterior tranzacţiei, era zero. Cazul sirianului era în atenţia Direcţiei de Poliţie Economică a IGP din 2002. Akili Saleh nu apare în evidenţa Poliţiei de Frontieră că a intrat sau ieşit din România vreodată. El însă a semnat contractul de vânzare a terenului către CNIN. Apoi, datele contabile au fost „corectate”. În evidenţele firmei a apărut pur şi simplu, la finele anului 2001, o cifră de afaceri de 3.708.012 mii lei şi un profit de 94.861 mii lei. Cu aceşti bani a cumpărat terenul de la Valeria Coman şi l-a vândut celor de la CNIN.

Docan, expert în escrocherii financiare cu banii publici

Miercuri, 10 octombrie 2007, a apărut în Monitorul Oficial hotărârea privind transformarea RCA (Asigurarea de Răspundere Civilă Auto) în vignetă. Până în 2007, RCA era tiparită în ţară pe suport de hârtie. Conform hotărârii CSA (Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor – organism desemnat de Parlament şi care se ocupa cu reglementările şi controlul în domeniul asigurărilor), vignetele vor fi tipărite de Regia Autonomă Imprimeria Naţională, contract atribuit fără licitaţie. Plătitorii acestui contract, respectiv societăţ ile de asigurări autorizate din România, nu au avut de obiectat şi s-au supus hotărârii CSA. În fapt, a fost vorba de un şantaj al CSA (preşedinte Angela Tomcescu) asupra asigurărilor. Angela Tomcescu a fost preşedintele Consiliului de Administraţie la ASIROM în timpul preluării frauduloase a acestei societăţi de către Ioan Niculae. Până anul trecut, formularele RCA erau tipărite în ţară, unde, în industria tipografică, lucrează peste 100.000 de oameni. R.A. Imprimeria Naţională, neavând condiţii tehnice, a tipărit vignetele la fosta Imprimerie Naţională a Ungariei.

Interfaţa contractului menţionat (intermediarul) a fost Tipo Holding Cluj-Napoca. Valoarea contractului a fost de peste 8 milioane de euro, din care comisioane Tipo Holding sunt de 1,5 milioane de euro. Comisioanele de acest gen sunt livrate într-un cont din paradisuri fiscale. Artizanul afacerii a fost nimeni altul decât directorul general al Imprimeriei Naţionale, Dan Docan, care a primit pentru această „osteneală” circa 750.000 de euro. Dacă vignetele s-ar fi tipărit în ţară, unde multe tipografii au posibilităţi tehnice, ar fi costat circa 0,1 euro. Prin tipărirea lor la Budapesta, acestea vor costa 1,5 euro, diferenţa fiind un profit exagerat şi oneros. Reamintim că, în 2007, doar ASIROM a comandat 1 milion de formulare RCA din totalul celor peste 6 milioane. Ziarul „Tricolorul” menţionează faptul că surse din Serviciile Secrete susţin că pentru adoptarea hotărârii CSA privind vignetele, Tipo Holding Cluj-Napoca a alocat circa 200.000 de euro, bani care au fost distribuiţi membrilor comisiei, urmând ca anual să beneficieze de aceeaşi sumă.

 

atac-online

Lasă un comentariu