Casa de avocatura Coltuc va invata cum se elibereaza autorizatia de desfiintare

Se eliberează pentru:
– lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel dar şi a

 

 instalaţiilor aferente;
– lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare dar şi orice alte lucrări indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcţii reprezentând monumente istorice, inclusiv la cele din zonele lor de protecţie;
– lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare şi reabilitare privind căi de comunicaţie, inclusiv lucrări de artă, reţele şi dotări tehnico – edilitare, lucrări hidrotehnice, amenajări de albii, lucrări de îmbunătăţiri funciare, de instalaţii de infrastructură, noi capacităţi de producere, transport, distribuţie a energiei electrice şi / sau termice dar şi de reabilitare şi retehnologizare a celor existente;
– împrejmuiri şi mobilier urban, amenajări de spaţii verzi, parcuri, pieţe şi alte lucrări de amenajare a spaţiilor publice;
– lucrări de forare şi excavări necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice, prospecţiunilor geologice, exploatărilor de cariere, balastiere sonde de gaze şi petrol dar şi alte exploatări de suprafaţă sau subterane;
– lucrări, amenajări şi construcţii cu caracter provizoriu necesare în vederea organizării execuţiei lucrărilor de bază dacă nu au fost organizate o dată cu acestea;
– organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau de rulote;
– lucrări de construcţii cu caracter provizoriu, respectiv chioşcuri, tonete, cabine, spaţii de expunere situate pe căile şi spaţiile publice, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi reclame dar şi anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole situate în extravilan;
– cimitire noi şi extinderi.

Pentru emiterea autorizaţiei de construire / desfiinţare este necesară obţinerea acordului unic. Se elaborează de structurile de specialitate constituite sub autoritatea administraţiei publice locale. În vederea simplificării procedurii de autorizare, emitentul are obligaţia să organizeze structuri de specialitate în vederea emiterii acordului unic, respectiv a obţinerii în numele solicitantului a avizelor legale necesare autorizării pentru:
– racordarea la reţelele de utilităţi în condiţiile impuse de caracteristicile şi de amplasamentul reţelelor de transport energetic sau tehnologic din zona de amplasament;
– racordarea la reţeaua căilor de comunicaţii;
– prevenirea şi stingerea incendiilor, apărarea civilă, protecţia mediului şi a sănătăţii populaţiei.

Acte necesare:
– cerere – tip pentru emiterea autorizaţiei de construire / desfiinţare; se ridică de la serviciul relaţii cu publicul;
– anexă;
– dovada de luare în evidenţa Ordinului Arhitecţilor din România;
– borderou cu paginarea pieselor componente ale documentaţiei tehnice;
– act de proprietate, copie legalizată;
– fişa bunului imobil şi planul de amplasament din documentaţia topografică, copie;
– declaraţie pe propria răspundere din partea titularilor actului de proprietate privind inexistenţa unui litigiu pe rolul unei instanţe judecătoreşti asupra imobilului respectiv;
– certificat de nomenclatură stradală, copie;
– fişe tehnice cerute în certificatul de urbanism;
– alte avize cerute de urbanism;
– studii de specialitate cerute în certificatul de urbanism;
– proiect pentru autorizaţia de construire / desfiinţare în două exemplare;
– extras din proiectul tehnic întocmit de arhitect sau conductor arhitect în limita competenţelor, cu drept de semnătură;
– program de control al execuţiei lucrărilor vizat de inspectoratul în construcţii;
– referate de verificare cu viză, original;
– chitanţe de achitare taxe, copie.

Lasă un comentariu