Violenţa & leziunea

222224

După natura răului cu care se ameninţă se distinge între:
• violenţa fizică, existentă atunci când ameninţarea

 

 

 

 

 cu răul priveşte integritatea fizică ori bunurile persoanei;
• violenţa morală, existentă atunci când ameninţarea se referă la onoarea, cinstea ori sentimentele persoanei.

După caracterul ameninţării se deosebeşte între:
• ameninţarea legitimă, justă cu un rău, care nu este viciu de consimţământ; spre exemplu, creditorul îl ameninţă pe debitor cu darea sa în judecată dacă nu-şi îndepline şte îndatorirea pe care o are;
• nelegitimă, injustă cu un rău; numai aceasta are semnificaţia juridică a viciului de consimţământ, atrăgând anulabilitatea actului încheiat sub imperiul unei temeri insuflată de o asemenea ameninţare.

Ca şi viclenia, violenţa este alcătuită din două elemente:
• un element obiectiv, exterior, care constă în ameninţarea cu un rău;
• altul subiectiv, constând în insuflarea unei temeri persoanei ameninţate; ceea ce alterează consimţământul în cazul violenţei este tocmai această temere insuflată victimei ei.

Pentru a fi viciu de consimţământ violenţa trebuie să întrunească cumulativ următoarele două condiţii:
• să fie determinantă pentru încheierea actului juridic civil;
• să fie injustă, nelegitimă, ilicită.

Leziunea este acel viciu de consimţământ care constă în disproporţia vădită de valoare între două prestaţii.

Structura leziunii diferă în funcţie de concepţia care stă la baza reglementării ei. În concepţia subiectivă presupune două elemente:
• obiectiv, constând în disproporţia de valoare între contraprestaţii;
• subiectiv, constând în profitarea de starea de nevoie în care se găseşte cealaltă parte.

În concepţia obiectivă leziunea are un singur element, paguba egală cu disproporţia de valoare între contraprestaţii.

Pentru anularea actului juridic civil este necesar să fie întrunite următoarele condiţii:
• leziunea să fie o consecinţă directă a actului respectiv;
• să existe în raport cu momentul încheierii actului juridic;
• disproporţia de valoare între contraprestaţii trebuie să fie vădită

 

atac

Lasă un comentariu