LEGE Nr. 469 *) din 9 iulie 2002
privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale
Art. 1 – (1) Prezenta lege se aplică tuturor contractelor încheiate pentru realizarea actelor de comerţ de către agenţii economici comercianţi, persoane juridice, şi comercianţi, persoane fizice, denumite în continuare părţi contractante, indiferent de forma de proprietate.
(2) Contractele încheiate în cadrul procesului de privatizare se vor supune normelor speciale emise în acest sens, prezenta lege constituind normă generală în această materie.
Art. 2 – (1) Părţile contractante enumerate la art. 1 alin. (1) vor întreprinde toate diligenţele pentru stipularea de clauze care să asigure realizarea obiectului contractului.
(2) Contractul trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, în funcţie de natura sa, clauze contractuale referitoare la: obligaţiile ce revin părţilor în derularea contractului, condiţiile de livrare şi de calitate a bunurilor şi/sau serviciilor, termenele, modalităţile de plată şi de garantare a plăţii preţului, instrumentele de plată şi clauzele de consolidare a preţului în condiţiile inflaţiei şi devalorizării, riscul contractual, precum şi modul de soluţionare a eventualelor litigii apărute în legătură cu derularea şi executarea contractului.
(3) Părţile contractante pot depune diligenţele necesare în scopul obţinerii de informaţii privind credibilitatea financiară şi seriozitatea persoanei juridice sau a persoanei fizice cu care intră în raporturi contractuale, în conformitate cu reglementările Băncii Naţionale a României privind organizarea şi funcţionarea Centralei Incidentelor de Plăţi.
Art. 3 – (1) Părţile contractante au obligaţia efectuării tuturor plăţilor la data scadenţei, stabilită conform contractelor.
(2) Părţile contractante vor organiza evidenţa obligaţiilor de plată pe scadenţe, potrivit contractelor.
Art. 4 – (1) În contractele încheiate, părţile pot prevedea ca, în cazul neîndeplinirii până la scadenţă sau până la un alt termen convenit a obligaţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1), debitorii să plătească, în afara sumei datorate, penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi lucrătoare după data scadenţei.
(2) În contractele comerciale dintre părţile contractante, indiferent de forma în care acestea se încheie, în afara penalităţilor contractuale prevăzute la alin. (1), pentru compensarea prejudiciului suferit de către creditor ca urmare a îndeplinirii cu întârziere sau a neîndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, se pot include şi daune-interese pentru neexecutarea totală sau parţială a contractului, sub forma daunelor moratorii sau a celor compensatorii.
(3) Totalul penalităţilor pentru întârziere în decontare, prevăzute la alin. (1) şi (2), nu poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.
Art. 5 – (1) Agenţii economici – comercianţi, persoane juridice, care nu îşi îndeplinesc în mod intenţionat obligaţiile asumate prin contract, vor sista orice plată reprezentând sporuri, cu excepţia celui de vechime, indemnizaţii şi premii pentru membrii consiliilor de administraţie, directorii generali, directorii generali adjuncţi, directorii şi directorii adjuncţi, precum şi achiziţii de bunuri mobile sau imobile care nu sunt necesare direct procesului de producţie.
(2) Comercianţii, persoane fizice, care, cu rea-credinţă stabilită în condiţiile legii, nu îşi îndeplinesc obligaţiile asumate prin contract, vor sista, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, orice achiziţii de bunuri mobile sau imobile.
Art. 6 – (1) Părţile contractante pot realiza plăţile prin utilizarea următoarelor instrumente de plată garantate şi/sau mecanisme de mobilizare a creanţelor:
a) ordin de plată;
b) cec, certificat conform prevederilor Legii asupra cecului nr. 59/1934, cu modificările ulterioare;
c) cambie şi bilet la ordin, avalizate de o societate bancară şi acceptate în prealabil de obligatul principal, conform prevederilor Legii asupra cambiei şi biletului la ordin nr. 58/1934, cu modificările ulterioare;
d) forfetare sau factoring.
(2) În înţelesul prezentei legi, mecanismele de mobilizare a creanţelor, prevăzute la alin. (1) lit. d), se definesc astfel:
a) forfetarea este contractul prin care un vânzător sau prestator de servicii îşi vinde creanţele pe care le are asupra unui cumpărător sau beneficiar unei societăţi bancare sau unei instituţii financiare specializate, contra unei taxe de forfetare;
b) factoringul este contractul încheiat între o parte, denumită aderent, furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii, şi o societate bancară sau o instituţie financiară specializată, denumită factor, prin care aceasta din urmă asigură finanţarea, urmărirea creanţelor şi prezervarea contra riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului, cu titlu de vânzare, creanţele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terţi.
Art. 7 – În termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi administratorii societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat şi ai regiilor autonome cu datorii rezultând din neexecutarea la scadenţă a obligaţiilor contractuale asumate vor convoca adunările generale extraordinare ale acţionarilor sau asociaţilor, respectiv consiliile de administraţie, pentru a decide, la propunerea conducerii executive, asupra măsurilor legale care se impun a fi luate în vederea executării acestor obligaţii.
Art. 8 – (1) Părţile contractante vor introduce cereri de chemare în judecată în vederea recuperării creanţelor, cu excepţia celor reglementate prin norme speciale.
(2) După pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive în favoarea sa, prin executorul judecătoresc, conform prevederilor legale în vigoare, creditorul va urmări patrimoniul debitorului, în următoarea ordine:
a) mijloace băneşti, inclusiv disponibilităţile aflate în conturile bancare;
b) active financiare de orice fel;
c) produse finite, materii prime şi materiale, mijloace fixe;
d) creanţe şi alte valori patrimoniale aflate în circuitul civil.
Art. 9 – (1) Titlul executoriu este prezentat de executorul judecătoresc băncilor sau oricăror persoane juridice sau fizice care deţin valori patrimoniale ale debitorului, sub orice formă ar fi acestea, şi are prioritate în satisfacerea creanţei, cu excepţia creditorilor cu garanţii reale mobiliare şi imobiliare.
(2) În cazul în care, pentru executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti în materie comercială, sunt necesare informaţii privind sumele depuse şi operaţiunile efectuate pe numele persoanelor fizice şi juridice, băncile sunt obligate să transmită, la cererea scrisă a instanţei de executare sau a executorilor judecătoreşti, informaţiile solicitate.
Personalul băncii nu poate uza, în folos personal, de informaţiile bancare pe care le deţine sau de care a luat cunoştinţă în orice mod.
(3) Prevederile alin. (2) se aplică şi persoanelor care obţin, din activitatea de control şi supraveghere sau din rapoarte ori documente ale băncii, informaţii de natura celor arătate mai sus.
(4) În cazul nerespectării dispoziţiilor alin. (2) şi (3) se aplică măsurile prevăzute la art. 1081 alin. 1 pct. 2 lit. f) şi art. 1083 din Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 10 – (1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100.000.000 lei la 300.000.000 lei următoarele fapte:
a) neefectuarea, cu rea-credinţă stabilită în condiţiile legii, de către debitor a plăţilor la data scadenţei, potrivit art. 3 alin. (1), cu excepţia celor reglementate prin norme speciale;
b) neasigurarea evidenţei obligaţiilor de plată pe scadenţe, conform art. 3 alin. (2);
c) încălcarea prevederilor art. 5.
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se constată şi sancţiunile se aplică de persoane anume desemnate din organele de control fiscal ale Ministerului Finanţelor Publice.
Art. 11 – Contravenţiilor prevăzute de prezenta lege li se aplică dispoziţiile Ordonanţei de Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu excepţia art. 28 şi 29.
Art. 12 – Contractele încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei legi de părţile contractante cu principalii creditori şi societăţile bancare finanţatoare rămân în vigoare, cu respectarea termenelor de plată şi a cuantumului sumelor stabilite la data încheierii acestora.
Art. 13 – La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar şi a pierderilor din economie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 aprilie 1997, aprobată şi modificată prin Legea nr. 151/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Art. 14 – Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 6 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU