Proprietatea intelectuala si, implicit, dreptul marcilor sunt guvernate de o serie de conventii internationale care nu stabilesc drepturi “internationale” de proprietate intelectuala, ci consacra numai proceduri de recunoastere a
drepturilor legiferate deja intr-un stat, pe teritoriul altui stat. Statele membre nu au abordat perspectiva unificarii totale a legislatiilor nationale existente in domeniu, ci doar instituirea unui mecanism de protectie la nivel comunitar, la care titularii drepturilor sa apeleze ca la o alternativa a mecanismelor nationale.
Autor: Avocat Elena Balan “Nomenius”, Societate de consultanta in domeniul proprietatii intelectuale
In urma Conferintelor diplomatice si reuniunilor inter-guvernamentale care au avut drept scop armonizarea legislatiilor nationale a fost adoptata Legislatia privind Marca Comunitara reprezentata prin:
1) Prima directiva 89/104 de armonizare a legislatiilor statelor membre asupra marcilor (care a intrat in vigoare la 15.03.1994).
2) Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului Uniunii Europene asupra Marcii Comunitare din data de 20.12.1993 (care a intrat in vigoare la 15.03.1994).
A fost creat Oficiul Marcilor Comunitare si al Designului Comunitar, numele oficial fiind Oficiul de Armonizare al Pietei Interne OHIM – Office for Harmonization in the Internal Mark, cu sediul in Alicante/Spania, inaugurat oficial la 01.04.1996.
Marca comunitara se bucura de o protectie uniforma pe teritoriul tuturor tarilor care fac parte din Uniunea Europeana, ceea ce inseamna ca, de la momentul la care Romania s-a alaturat celorlalte tari din Uniune, marca comunitara produce efecte si pe teritoriul tarii noastre.
Marca inregistrata in Uniunea Europeana confera titularului acesteia drepturi valabile pe intreg teritoriul comunitar, detinatorul unei astfel de marci putand sa comercializeze produsele sau serviciile inregistrate sub marca respectiva in intreaga Uniune.
Sistemul marcii comunitare nu este restrictiv, un solicitant sau titular de marca comunitara nu pierde nimic din eventualele drepturi nationale detinute anterior, cu conditia respectarii termenelor, formularilor si platii taxelor prevazute in Regulamentul marcii comunitare.
Dezavantaje
Dreptul asupra marcii comunitare se poate obtine numai prin inregistrare. Simpla utilizare a acesteia nu da nastere unui drept de protectie. Inregistrarea marcii europene are la baza o procedura singulara, care simplifica politica generala a inregistrarii marcilor. Acestora li se aplica un singur sistem juridic pentru toata Uniunea Europeana, iar formalitatile de inregistrare si costurile sunt mai reduse decat daca inregistrarea s-ar face in fiecare tara in parte. De asemenea, marca europeana nu poate fi transferata, nu poate face obiectul unei renuntari, unei decizii de decadere sau de nulitate, si folosinta ei nu poate fi interzisa decat pentru toate tarile membre ale Comunitatii Europene.
Dezavantajul care ar putea fi legat de marcile comunitare rezida in imposibilitatea inregistrarii acesteia daca o singura tara refuza inregistrarea pe teritoriul sau, din diferite motive (cel mai des invocandu-se motivul existentei unei marci anterioare identice). In acest caz, titularul are deschisa calea mult mai anevoioasa si mai costisitoare a inregistrarilor nationale.
Inregistrare si costuri
Cererea de marca comunitara poate fi depusa in mai multe feluri, in functie de aceasta stabilindu-se si costurile inregistrarii. Cea mai usoara si cea mai putin costisitoare este trimiterea cererii online, accesand site-ul http://www.oami.europa.eu – costul depunerii cererii in acest caz fiind de 750 EUR. De asemenea, se poate depune cererea cu ajutorul unei firme de curierat sau personal, la sediul Oficiului de la Alicante, in acest caz taxa fiind de 900 EUR. Cea mai costisitoare cale este depunerea cererii la OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci) intrucat pe langa taxa de 900 EUR, OSIM-ul percepe si o taxa suplimentara de transmitere. Pe langa aceasta taxa, solicitantul trebuie sa mai plateasca si o taxa de 850 EUR in momentul in care primeste o decizie definitiva de admitere la inregistrare a marcii.
Greseli frecvente
Una dintre greselile frecvente ale solicitantilor este depunerea spre inregistrare a unei marci fara a verifica daca exista vreo marca comunitara identica sau similara anterior inregistrata. Dar chiar si fiind foarte diligenti si verificand existenta unei eventuale marci comunitare identice sau similare inregistrate pentru aceleasi produse sau servicii se poate intampla ca intr-una dintre tarile Uniunii Europene sa existe o marca nationala care s-ar opune inregistrarii marcii comunitare.
Astfel se poate spune ca spre deosebire de marca nationala (unde se poate face o cercetare documentara la OSIM o verificare a existentei unei marci anterior inregistrate), riscul respingerii la inregistrare a marcii comunitare este destul de mare intrucat nu se pot face verificari in toate tarile apartinand Uniunii Europene sau daca s-ar face aceste cercetari costurile ar fi destul de mari.
Pentru a fi mai clari, sa luam exemplul depunerii la inregistrare a marcii X. Titularul din Romania depune spre inregistrare aceasta marca. Dupa verificarea din punct de vedere formal (completarea in mod corect a cererii, plata taxelor de inregistrare) urmeaza examinarea privind motivele absolute de refuz. OHIM intocmeste un raport de cercetare comunitara in care sunt mentionate marcile comunitare sau cererile de marca comunitara anterioare a caror existenta a fost descoperita si care pot fi considerate opozabile.
Dupa acordarea datei de depozit pentru o cerere de marca comunitara, OHIM transmite o copie a acesteia catre toate statele membre ale UE pentru a efectua o cercetare in propriul lor registru la nivel national, semnaland marcile potential opozabile marcii comunitare solicitate. Daca conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca marca sunt respectate, cererea se publica. Dupa publicarea cererii, in termen de trei luni, orice persoana interesata poate sa depuna opozitii (conform art. 42 CTMR) si/sau conform art. 41 (CTMR) Observatii ale tertilor. Revenind la marca noastra, marca Xâ„¢ sa presupunem ca din punct de vedere formal este in regula, 26 de tari admit inregistrarea marcii, insa una singura refuza. Drept consecinta, marca va fi refuzata la inregistrare intrucat pentru a exista marca comunitara trebuie ca toate tarile sa aprobe inregistrarea respectivei marci.
Sursa : Saptamana Financiara citat de FreeNews