Opt universităţi particulare şi de stat sunt anchetate pentru că au eliberat ilegal documente care atestau deţinătorilor că au studii superioare.

 

Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 4 spun că aveau informaţii de mai multă vreme că cinci persoane care făceau parte din această reţea eliberau ilegal diplome.

Conform anchetei de până acum, cele cinci  persoane implicate aranjau şi înscrierea pentru examenul de licenţă la unităţi de învăţământ acreditate, precum Hyperion, Universitatea Petrol şi Gaze din Ploieşti, Facultatea de Vest, Universitatea Gheorghe Cristea, Universitatea Valahia din Târgovişte şi altele. 

Afacerea pornea din două universităţi neacreditate din Bucureşti. Dosarele candidaţilor erau depuse contra unor sume de 3.500 de euro.

Cei care alegeau să-şi dea examenul de licenţă mergeau la o universitate acreditată, dintr-un judeţ din jurul Capitalei. În cazul în care candidatul respectiv nici măcar nu vroia să calce pe la facultate sau la examenul de licenţă, mai plătea încă 600 de euro. Pentru aceşti bani daţi în plus, era aleasă, dintr-o listă de 20, o persoană care, cu un buletin fals, dădea examen în locul candidatului înscris.

Mulţi n-aveau nici cea mai vagă idee despre domeniul în care urmau să devină licenţiaţi.

„Gruparea respectivă colabora, din datele pe care le avem noi, cu alte 20 de persoane care să participe efectiv la examenul respectiv punându-i-se la dispoziţie şi un buletin fals cu poza celui care se prezenta şi cu numele celui care trebuia să se prezinte la examenul respectiv”, a spus Răzvan Gherghel, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.

Mulţi dintre cei care au obţinut în acest fel diplome universitare nu terminaseră nici măcar liceul. Dar asta nu era o problemă. Universităţile neacreditate se ocupau chiar şi de eliberarea unor diplome de bacalaureat false.

„Noi avem indicii că au beneficiat de aceste servicii un număr de 15.000 de persoane, cercetările urmând să ateste acest fapt”, a mai spus Răzvan Gherghel.

La sediul uneia dintre universităţi au fost găsite peste 60 de ştampile false ale unor licee, zeci de diplome de bacalaureat în alb şi folii folosite pentru falsificarea buletinelor de identitate.

Anchetatorii îi caută acum pe cei care au obţinut aceste diplome false.